Anunțul vine să confirme tiparul pe care îl urmează PUSL, acela de a propune nume noi, oameni care nu au fost implicați în politică până acum, dar care au o carieră impresionantă în alte domenii și au demonstrat că știu să facă performanță.

Doina Gradea spune că intrarea sa în politică a fost un pas logic, iar timpul politicienilor care nu fac altceva decât să vorbească și să stârnească scandaluri a trecut. „Fapte, nu vorbe”, așa cum spun umaniștii.

„Este un pas important în viața mea, o nouă provocare ce vine logic după ani de muncă și o experiență pe măsură în serviciul public. România, clasa ei politică, au nevoie de specialiști, de profesioniști, care să ofere soluții clare și viziune, care nu pot veni decât de la oameni care au dovedit că au aceste aptitudini. Timpul politrucilor a trecut, am văzut destul de clar că se pricep doar la vorbe, promisiuni și mai ales scandal. PUSL este partidul care oferă soluții concrete pentru problemele țării și oameni competenți care să le rezolve”, a spus Doina Gradea. 

Recent, numele Doinei Gradea se leagă de mandatul său la conducerea TVR, în perioada 2017-2021, cea mai importantă realizare a sa fiind trecerea de la emisia SD la emisia HD pentru toate posturile televiziunii naționale, proiect ce a presupus investiții masive în retehnologizarea TVR.

Doina Gradea a început să lucreze în presă după Revoluție, la Mediafax, apoi în 1995 a fost unul dintre cei care au pus bazele Pro TV. În trustul PRO a stat 15 ani, dintre care 10 au fost ca director al Pro TV Internațional.