Conform clasamentului Torrent Freak, cel mai descărcat film în ultima săptămână a fost "John Carter", urmat de "Journey 2: The Mysterious Island" şi "The Avengers".

"John Carter", lansat şi în România, a produs companiei Walt Disney, o pierdere de circa 200 mil. dolari, probabil cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de un singur film.

Pelicula "John Carter" a obţinut de la lansare, pe 9 martie, în jur de 184 mil. dolari din vânzarea de bilete la nivel mondial, însă o parte din venituri merg la operatorii de cinematografe.  

"The Avengers" sau "Răzbunătorii", care-i reunește pe supereroii Omul de oțel, Thor, Hulk, Căpitanul America și Văduva neagră, a încasat 1 miliard de dolari în doar 19 zile de la lansare. Filmul a mai zdrobit câteva recorduri la box-office-ul american.

Astfel, "Răzbunătorii" a avut cel mai profitabil weekend secund de la lansare în State – 103 de milioane de dolari, față de 75 de milioane cât a avut deținătorul recordului anterior, "Cavalerul Întunecat", regizat de Christopher Nolan. După doar 19 zile, este deja al 11-lea film cu cele mai mari încasări din istorie.

Și, având în vedere că fanii i-au dat nota maximă la ieșirea de la proiecții, filmul are șansa de a avea un parcurs fructuos pe marile ecrane, în continuare. Specialiștii consideră că "Răzbunătorii" are mari șanse să atingă a treia poziție a clasamentului cu cele mai mari încasări din istorie, după "Avatar" (2,78 miliarde) și "Titanic" (2,18 miliarde). Să le întreacă pe cele două filme cu încasări gigantice regizate de James Cameron ar fi, însă dificil, dar nu imposibil.
Se pare că cinefilii preferă să dea bani pentru a urmări "The Avengers" la cinema şi se uită la "John Carter" pe PC. 
<iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/6Rf55GTEZ_E" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

<iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/NPoHPNeU9fc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>