Suprafaţa de gheaţă din Oceanul Arctic înregistrează cel mai scăzut nivel din ultimii peste 30 de ani
Oamenii de ştiinţă afirmă că suprafaţa de gheaţă din Oceanul Arctic s-a micşorat până la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 30 de ani.
Potrivit Centrului american specializat în observarea zăpezii şi a gheţii (NSIDC), Oceanul Arctic era acoperit de un strat de gheaţă care rezista ani de zile. Însă, în luna august, suprafaţa de gheaţă s-a diminuat cu 70.000 de kilometri pătraţi faţă de nivelul măsurat anterior, în septembrie 2007.
"Am măsurat grosimea de pe submarine britanice şi americane. Diminuarea suprafeţei şi a stratului au produs o descreştere enormă a volumului de gheaţă care mai există în Oceanul Arctic", a declarat Peter Wadhams, profesor de fizică a oceanelor la Universitatea Cambridge.
Potrivit cercetătorului, peste trei sau patru ani s-ar putea ca gheaţa să dispară complet din Oceanul Arctic, în timpul verii, lucru care ar putea avea implicaţii foarte grave.
Sursa: Rador
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





