Suedia a deplâns, vineri, 17 martie, faptul că nu a primit undă verde din partea Turciei pentru ratificarea aderării la NATO, contrar Finlandei, care are acum calea larg deschisă pentru intrarea în Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP.

NATO pledează pentru aderarea Suediei

„Este o evoluţie pe care nu ne-o dorim, dar pentru care eram pregătiţi”, a susținut ministrul suedez de Externe, Tobias Billström, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Important acum pentru Suedia este să se asigure de cele două ratificări care lipsesc”, din partea Turciei şi a Ungariei, „şi să ne garantăm securitatea cât timp va dura asta”, a afirmat oficialul. O altă veste rea pentru Suedia este că Legislativul de la Budapesta a fixat, vineri, 17 martie, pentru 27 martie ratificarea candidaturii Finlandei, însă cazul Suediei va fi tranşat „mai târziu”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Şeful diplomaţiei suedeze a refuzat să comenteze situația, afirmând că nu are confirmarea din partea Ungariei. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat pe 17 martie dorinţa Turciei de a ratifica aderarea Finlandei la Alianţă şi a pledat pentru o ratificare a aderării Suediei „cât mai repede posibil”.

Justiția din Suedia are ultimul cuvânt în privinţa extrădărilor

Suedia susţine că face „tot” ceea ce este cuprins în memorandumul de acord cu Turcia, negociat în luna iunie la Summitul de la Madrid, a subliniat Billström. „Facem tot ce este înscris în acest memorandum, nu facem nimic mai puţin şi nu facem nimic mai mult decât ce este în el”, a declarat ministrul suedez.

Șeful statului turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că nu a existat „nicio măsură pozitivă adoptată de Suedia în privinţa listei de terorişti”, invocând „peste 120” de cereri de extrădare formulate de Ankara. Stockholmul repetă permanent că, în Suedia, justiţia, şi nu Executivul, are ultimul cuvânt în privinţa extrădărilor.

„Vor exista răspunsuri care ar putea fi pozitive şi altele care ar putea fi negative din punctul de vedere Turciei, şi va fi aşa, pur şi simplu”, a declarat Billström, vineri, 17 martie, potrivit sursei citate. Data ratificării de către Ankara a aderării Finlandei nu este cunoscută, însă Recep Erdogan şi-a exprimat „speranţa” că acest lucru se va întâmpla până la alegerile de la 14 mai din Turcia.