'Concursul a debutat luni, se va încheia în primele zile din luna iunie şi este deschis celor 420 de beneficiari înscrişi în grupul ţintă din Proiectul IDEAL. Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să fi fost admişi la concursul de idei de afaceri şi să participe la cursurile de competenţe antreprenoriale organizate în cadrul proiectului. Întreprinderile nou înfiinţate vor funcţiona în unul dintre domeniile de activitate prioritare în România, respectiv turism şi ecoturism, textile şi pielărie, lemn şi mobilă, industrii creative, industria auto, tehnologia informaţiilor, sănătate şi produse farmaceutice, energie şi management de mediu, dar şi bioeconomie. Vor fi create astfel minim 84 de locuri de muncă, câte două în fiecare întreprindere, în regiunile Bucureşti-Ilfov şi Sud-Vest Oltenia. Conform regulamentului proiectului, este necesar ca peste 51 la sută dintre viitorii antreprenori să fie studenţi, iar locurile de muncă nou create va trebui menţinute cel puţin şase luni după finalizarea investiţiei', a afirmat Cristina Mănescu. 

Potrivit acesteia, Proiectul IDEAL se adresează în total unui grup de minimum 420 de persoane din regiunile amintite, cofinanţarea fiind asigurată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013. 

'Într-o piaţă tot mai competitivă, în care tinerii se confruntă cu multe dificultăţi şi provocări, credem că susţinerea iniţiativei private este cheia unei dezvoltări sănătoase de la nivel individual, până la nivelul economiei în ansamblu. Vrem să ajutăm tinerii să îşi transforme idealurile în afaceri de succes, viabile pe termen lung', a mai spus Cristina Mănescu.

AGERPRES