SUA vor acorda Ucrainei aproape 90 de milioane de dolari pentru a o ajuta la eliminarea minelor terestre
Sursa: Dreamstime
Statele Unite vor ajuta Kievul cu aproape 90 de milioane de dolari pentru a elimina numeroasele mine lăsate în urmă de armata rusă pe teritoriul Ucrainei. SUA vor ajuta și la echiparea și formarea echipelor ucrainene ce se vor ocupa de procesul de deminare.
Administrația Biden va oferi 89 de milioane de dolari pentru a ajuta Kievul să elimine minele care acoperă acum zone imense din Ucraina după invazia Rusiei din februarie, potrivit unui oficial de rang înalt al Departamentului de Stat.
Banii vor finanța 100 de echipe de deminare în Ucraina pentru anul viitor, a declarat marți oficialul reporterilor. De asemenea, SUA vor ajuta Kievul să identifice zonele cu cea mai mare contaminare și vor ajuta la formarea și echiparea forțelor ucrainene însărcinate cu înlăturarea minelor, a mai spus oficialul, potrivit Politico.
Rușii, comparați cu teroriștii din Statul Islamic
De la invazia din Ucraina în februarie, forțele ruse au împânzit țara cu mine terestre și alte muniții explozive „într-un mod iresponsabil și brutal”, a declarat oficialul reporterilor. Oficialul a condamnat în special utilizarea de către Rusia a munițiilor cu dispersie și a minelor fluture, arme pe care Moscova le-a desfășurat și în Afganistan la începutul anilor 1980 și care continuă să ucidă civili și în prezent.
„În timp ce forțele rusești se retrăgeau din nordul Ucrainei, au pus capcane și dispozitive explozive improvizate în instalații alimentare, portbagaje de mașini, mașini de spălat, uși, paturi de spital și chiar în corpurile celor uciși de invazie”, a spus oficialul, descriind modul în care „au ascuns în mod deliberat explozibili în jucării și obiecte strălucitoare care atrag atenția copiilor”.
Oficialul a dat un exemplu în care soldații ruși au plasat o grenadă în pianul unei fetițe de 10 ani. Familia fetei a sunat autoritățile ucrainene după ce mama „și-a dat seama că unele dintre clape nu mai cântau notele”, a spus oficialul.
„Faptul că soldații ruși au decis să pună capcane în acele obiecte specifice spune multe”, a spus acesta, comparând utilizarea „oribilă” a acestor dispozitive de către forțele rusești cu tacticile teroriștilor din Statul Islamic din Irak și Siria.
Procesul de deminarea nu va viza minele marine din Marea Neagră
Guvernul ucrainean estimează că 160.000 de kilometri pătrați de teren ar putea fi „contaminați” de mine și alte muniții neexplodate – o suprafață aproximativ cât Virginia, Maryland și Connecticut la un loc. Această zonă include o mare parte din terenurile agricole ale Ucrainei, a precizat oficialul.
Acesta nu a vrut să spună unde va avea loc antrenamentul, menționând că administrația colaborează cu guvernul ucrainean pentru a identifica un loc prielnic pentru acest scop. Niciun membru al guvernului american nu se va afla în Ucraina pentru a oferi instruire sau pentru a elimina efectiv muniția, deși ar putea fi trimis pentru a se asigura că finanțarea este utilizată conform destinației, a precizat persoana respectivă.
Efortul nu vizează minele marine care fac din trecerea prin Marea Neagră o călătorie periculoasă, amenințând navele comerciale care transportă în prezent cereale din Ucraina, a precizat persoana respectivă. Aceasta este o problemă complet separată care necesită nave și echipaje specializate care nu sunt disponibile pentru operatorii civili.
De asemenea, banii nu vor merge direct la guvernul Ucrainei, ci mai degrabă la organizații neguvernamentale pentru a trimite echipe de deminare și la contractori care vor asigura pregătirea și echipamentul necesar.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





