"Vă pot confirma că am fost abordaţi de către Ministerul american al Apărării cu privire la achiziţionarea a zece aparate Mi-17", a declarat purtătorul de cuvânt al Rosoboronexport, Viaceslav Davidenko.

Davidenko a refuzat să facă publică valoarea achiziţiei, dar Rosoboronexport a semnat, în mai 2011, un contract de 367,5 milioane de dolari cu SUA privind livrarea a 21 de elicoptere M-17. Acest contract a fost executat deja, precizează portalul newsru.com.

Pentagonul a mai cumpărat în cursul acestui an două elicoptere Mi-17 în schimbul unor aparate care s-au deteriorat în Afganistan, iar în ultimele zile a decis să achiziţioneze alte zece elicoptere.

Valoarea totală a afacerii, inclusiv serviciile tehnice şi piesele de schimb, ar putea ajunge la 900 de milioane de dolari, au afirmat oficiali americani.

Pentagonul se confruntă cu o presiune vizând afacerile cu compania rusească, după ce senatorul american John Cornyan a acuzat-o că vinde arme guvernului sirian. Cornyan i-a trimis o scrisoare ministrului apărării, Leon Panetta, în care afirma că Rosoboronexport ‘facilitează omorurile în masă în Siria’, cerând sancţiuni împotriva companiei.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, George Little a afirmat că Washingtonul înţelege îngrijorările lui Cornyn, dar că elicopterele implicate reprezintă cea mai bună opţiune pentru a le permite forţelor afgane să "realizeze propriile zboruri în interiorul ţării".

Rosoboronexport a constituit subiectul sancţiuni americane în perioada 2006-2010, vizând vânzările sale de arme unor naţiuni ca Iranul sau Siria.