Piaţa de învelitori va scădea în acest an cu 5% până la nivelul de 111 mil. euro, asta după un an în care industria s-a contractat deja cu 34%, potrivit unui studiu Neomar Consulting.

„În 2009 valoarea totală a pieţei de invelitori din România a fost de aproximativ 116 milioane euro. Cererea redusă de materiale de construcţii şi ieftinirea materiilor prime pe fondul crizei economice mondiale, a determinat în 2009, o scădere a pieţei din punct de vedere valoric cu circa 34%“, se arată în studiu.

Ţigla metalică îşi păstrează în continuare jumătate din piaţa de profil şi pentru acest an se estimează că va genera vânzări totale în valoare de 57,8 mil. euro.  După ce anul trecut ţigla ceramică a înregistrat o creştere a cotei de piaţă de la 16% la 19%, în detrimentul ţiglei de beton, anul acesta se aşteaptă ca valoarea vânzărilor pe acest segment de piaţă să fie de circa 19,8 mil. euro.

În ceea ce priveşte suprafaţa de acoperiş comercializată, pentru acest an consultanţii Neomar estimează o scădere de 6%, până la valoarea de 22,6 milioane de metri pătraţi. În 2009 s-au vândut circa 24 milioane metri patrati de ţiglă, şindrilă bituminoasă şi plăci ondulate bituminoase. Tot anul trecut, din punct de vedere al suprafeţei, piaţa de invelitori pentru acoperiş a scăzut cu 23%.

Neomar menţionează că aproape jumătate din suprafaţa de învelitori comercializată în România în 2009 a fost vândută prin intermediul depozitelor mici şi marilor distribuitori de materiale de construcţie.
0-52327-tabel.jpg

Top trei jucători

Prima poziţie într-un top realizat după valoarea vânzărilor în 2009 este ocupat de compania Tondach, cu vânzări de 12,6 mil. euro, urmată de Lindab cu un volum de 8,75 mil. euro şi de Bramac cu 8,74 mil. euro.

Piaţa învelitorilor este una foarte fragmentată şi doar Tondach are o cotă de piaţă de peste 10%, restul pieţei fiind împărţită, în principal, între cei mai importanţi 30 de jucători.

La fel ca anul precedent, cea mai mare cotă de piaţă nu aparţine principalului segment de învelitori (ţigla metalică), ci unui jucator din domeniul ţiglei ceramice, respectiv Tondach.

Volumul cel mai mare de vânzări a fost generat de regiunea centru din România, cu o cotă de 15,2% din vânzările totale pe ţară, urmată de regiunea Nord-Vest, cu 14,9% din vânzări şi pe locul trei la egalitate regiunile Nord-Est şi Vest, fiecare cu o pondere de 13,2%.

Principalii competitori pe piaţa învelitorilor sunt companiile Tondach, Lindab, Bramac, Megaprofil, Bel Profile şi Arabesque.