Principalele criterii după care managerii evaluează calitatea serviciilor firmei de curățenie sunt, potrivit respondenților, atenția la detalii (65%), părerea angajaților (21%) și aspectul general al incintei firmei după curățenie (14%). De asemenea, igiena locului de muncă pare să figureze printre prioritățile cadrelor de conducere.

Conform rezultatelor studiului, majoritatea managerilor cred că frecvența optimă a operațiunilor de curățenie este bisăptămânală (60%), în timp ce doar puțin peste o treime (35%) spun că este necesar ca firma angajată să vină doar o dată pe săptămână.

În ceea ce privește rezultatele concrete așteptate ale operațiunilor de curățenie, acestea par a ține mai degrabă, cel puțin la nivel superficial, de percepția imediată: 53% dintre manageri au indicat mirosul de curat și dezinfectat, peste un sfert s-au referit la un test clasic (curățenia geamurilor, care par că „lipsesc” după ce sunt spălate), în vreme ce doar 22% au indicat durabilitatea în timp a curățeniei.

Cât privește angajații, majoritatea acestora au declarat că observă că s-a făcut curățenie dacă a fost șters praful (56%), în timp ce 24% sunt atenți dacă a fost curățat parchetul și numai 7% se uită dacă geamurile au fost spălate.

Sondajul, derulat de compania de cercetări iVox la comanda companiei de servicii profesionale de curățenie Piontani Cleaning Services, s-a desfășurat online, la începutul lunii august 2015, pe un eșantion de 2020 de persoane (350 de manageri și 1670 angajați), reprezentativ pentru populația utilizatorilor de internet din România, cu vârsta peste 18 ani, din mediul urban.