ASEBUSS
Scoala a fost infiintata in 1993, in cooperare cu Universitatea Washington, din Seattle. Din acest an, a fost autorizata prin hotarare de guvern functionarea ei independenta din punct de vedere academic, sub denumirea de Institutul de Administratie Publica si a Afacerilor din Bucuresti (ASEBUSS).
Admiterea in programul Executive MBA organizat la ASEBUSS se face pe baza unui dosar depus pana la data de 30 aprilie, in fiecare an, sustinerea unui test GMAT si a unui interviu cu comisia de admitere, probele presupunand o buna cunoastere a limbii engleze.
Numarul locurilor disponibile incepand cu anul 2000 va fi de 80, anual. Programul dureaza doi ani si incepe in luna septembrie, iar cursurile sunt predate in limba engleza, de catre profesori romani specializati in Statele Unite. Taxa de scolarizare pentru anul academic 1998-1999 a fost de 5.000 USD, plata efectuandu-se in rate, trimestrial. Pana anul acesta, singurele modalitati in ceea ce priveste suportul financiar erau fie sponsorizarea de catre o organizatie, fie plata de catre participant.
Incepand cu anul 2000, Coca-Cola initiaza un program de burse Executive MBA. Acest program va cuprinde cate doi studenti in fiecare an (o bursa avand durata de doi ani si o valoare de aproximativ 160 milioane) si va dura cinci ani. Bursierii Coca-Cola vor fi alesi dintre cei ce au participat la procesul de selectie al ASEBUSS. Si cum la fiecare etapa de aici se obtine un anumit punctaj, vor fi alesi acei candidati care au punctajul cel mai mare, dar care nu au finantatori. Acest nou program va permite, astfel, accesul la cursurile ASEBUSS si acelor persoane care, desi au un potential managerial ridicat, nu dispun de banii necesari. In plus, cei care vor castiga o astfel de bursa nu vor avea nici un fel de obligatie ulterioara fata de Coca-Cola.
Intrebarea care poate aparea este de ce a ales Coca-Cola, ASEBUSS pentru acest program. Se pare insa ca aceasta colaborarea intre cele doua firme nu a inceput acum, ci cu ani in urma (chiar de la infiintarea ASEBUSS), si a constat in sprijin financiar acordat scolii, anual, de Coca-Cola si alegerea unor profesori de la ASEBUSS, ca traineri in programul Universitatea Coca-Cola (program de cursuri menit sa sprijine IMM-urile prin imbunatatirea practicilor de afaceri).

CODECS
Centre for Open Distance Education for a Civil Society – CODECS – este o organizatie nonguvernamentala, creata in 1993, cu sprijinul Know-How Fund din Marea Britanie si al Fundatiei Romane pentru Democratie.
Prestigioasa universitate The Open University Business School (OUBS) din Marea Britanie a acordat CODECS exclusivitatea pe teritoriul Romaniei pentru toate cursurile si programele sale. Iar printre acestea, un loc important il ocupa programul de Master of Business Administration. Acesta cuprinde trei etape succesive, care conduc la obtinerea Certificatului Profesional in Management, a Diplomei Profesionale in Management si, in final, a titlului academic de MBA.
Prima etapa, Certificatul Profesional in Management furnizeaza o prima treapta de calificare vasta in management si consta in trei cursuri: Management competitiv (520 USD), Managementul relatiilor cu clientii si cumparatorii (490 USD) si Management financiar (500 USD), fiecare dintre acestea, cu o durata de sase luni si oferind o schema de studiu flexibila. Cursurile se desfasoara in limba romana. Obtinerea Certificatului Profesional in Management constituie o conditie obligatorie pentru a urma cea de-a doua etapa.
In aceasta etapa se desfasoara doua cursuri, de cate sase luni: Managementul dezvoltarii si schimbarii (570 USD) si Managementul resurselor pentru piata (570 USD). La fel ca si in etapa anterioara, cursurile se desfasoara in limba romana.
Master of Business Administration (MBA) reprezinta o calificare de varf in domeniul afacerilor, la nivel international, pentru manageri de nivel superior sau pentru aceia care aspira la pozitii manageriale superioare.
Accentul se pune, in aceasta faza, pe analiza strategica, pe cunostinte interdisciplinare si pe judecata independenta. Vor fi organizate patru
cursuri, fiecare de cate sase luni, si anume: Management strategic (1.000 lire sterline), Strategie financiara (800 lire sterline), Managementul resurselor umane (800 lire sterline) si Organizatii multinationale (800 lire sterline). In aceasta ultima etapa, cursurile se desfasoara in limba engleza.
Toate cele trei etape sunt organizate in sistemul de educatie la distanta, fiind sustinute de texte scrise, casete audio si video, componente soft, evaluari scrise, tutoriale (intalniri de grup organizate de tutore intr-un centru de studiu, cat mai aproape de localitatea in care domiciliaza studentul), scoli rezidentiale (poate dura de la doua pana la cinci zile si reprezinta, de obicei, puncte culminante ale cursului, permitand desfasurarea unei activitati intensive de grup, in care se analizeaza studii de caz, se fac simulari etc.). Un astfel de sistem de educatie (la distanta) permite cursantilor sa nu-si intrerupa activitatea profesionala, putand studia si lucra in acelasi timp.
Conditiile necesare inscrierii pentru obtinerea Certificatului/ Diplomei Profesionale in Management sunt: diploma de bacalaureat, completarea unui contract si a fiselor de inscriere (in limbile romana si engleza) si achitarea integrala sau a primei rate a cursului (cursurilor) pana la data limita de inscriere.
Pentru etapa de Master of Business Administration sunt necesare: Diploma profesionala in Management, dovada testului de limba engleza (original) si dovada efectuarii platii taxei de curs (care se efectueaza direct la OUBS).
Modalitatile de participare la aceste cursuri, in ceea ce priveste sursele de finantare, ar putea fi: sustinerea cursantului de catre o firma sau prin fortele sale proprii. Pe langa aceste posibilitati, CODECS ofera si sansa de a castiga o bursa la un astfel de program. Astfel, in fiecare sesiune, se acorda burse studentilor care au obtinut cea mai mare nota la cursurile din etapa de Certificat Profesional in Management (o bursa pe curs). Studentii eligibili pentru o astfel de bursa trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie sponsorizati de o organizatie; sa nu mai fi urmat acelasi curs intr-o sesiune anterioara.
Pe langa aceste burse CODECS, mai exista si posibilitatea obtinerii burselor British Council. Astfel, in februarie 1999, British Council a fost de acord sa ofere burse la cinci studenti (de la cursurile din cadrul primelor etape), pe sesiune, pentru doi ani. Conditiile ce trebuie indeplinite pentru obtinerea lor sunt: cele mai mari note la examenul final de la cele cinci module de curs; achitarea taxei fara a beneficia de sponsorizari; cetatenia romana. Aceste burse acopera taxele de curs si cele de scoala rezidentiala (si ofera studentilor posibilitatea de a urma un alt modul din cursurile de certificat sau diploma.

MBA
romano-canadian
In aceasta varianta, programul MBA dureaza un an si se desfasoara in limba engleza. In acest moment, se ofera posibilitatea de a alege intre doua specializari: finante si marketing. O a treia specializare in Managementul resurselor umane va fi oferita in viitor. Abordarea cursurilor pune accent pe munca in echipa si dezvoltarea aptitudinilor manageriale. Ea permite studentilor sa ia contact cu problemele reale cu care se confrunta organizatiile si sa lucreze la proiecte integrate, ce folosesc discipline multiple. Studentii provin din intreaga tara si au profiluri educationale si experiente profesionale diverse, acumulate in institutii publice sau private.
Conditiile de admitere la un astfel de curs sunt: absolvirea unei facultati de lunga durata; minimum doi ani de experienta practica; fluenta in limbile engleza si franceza; doua scrisori de recomandare confidentiale; diploma de licenta (original si copie); foaia matricola (original si copie); certificat de nastere si de casatorie (original si copie); achitarea taxei de inscriere; achitarea taxei pentru testul de admitere (test tip GMAT) si evaluarea dosarului.r
Taxa de scolarizare este de 2.500 USD (echivalentul in lei, platit obligatoriu in trei rate: septembrie, ianuarie, aprilie).r
Cursurile se desfasoara in module de doua, trei sau patru credite (un credit presupune ore de curs), iar anul academic este impartit in trei sesiuni: toamna, iarna si primavara/vara. r
Ca structura, programul contine: cursurile comune (ofera cunostinte de baza in economie, finante, contabilitate financiara si manageriala, marketing etc.); cursurile de specializare in finante sau marketing; proiectul, ce poate fi legat de specializarea aleasa de student sau poate fi un proiect integrativ.r
Si la acest program exista posibilitatea de a obtine burse. Pentru fiecare sesiune, primilor zece studenti li se acorda, in ordinea descrescatoare a mediilor reduceri de taxe. Studentul cu media cea mai mare va obtine o scutire totala de la plata taxei, cel de-la doilea va plati doar 10% din taxa si asa mai departe, pana la cel de-al zecelea clasat.tr
r
Adela Fundulea