Stiri IT

Stiri IT
Publicat de CAPITAL la 19 septembrie 2002, 12:00

Microsoft Corp. si-a anuntat intentia de a cumpara firma britanica Rare, producatoare de jocuri pe calculator, in incercarea de a impulsiona dezvoltarea propriiilor jocuri video pe console Xbox. Potrivit analistilor, Nintendo, principalul competitor pentru Microsoft pe piata jocurilor electronice si detinator al unui pachet de 49% de actiuni la Rare, va incerca sa profite de „poll-position”-ul in care se afla pentru a impiedica tranzactia MicrosoftMotorola asigura corespondenta de vanzari prin c

Microsoft Corp. si-a anuntat intentia de a cumpara firma britanica Rare, producatoare de jocuri pe calculator, in incercarea de a impulsiona dezvoltarea propriiilor jocuri video pe console Xbox. Potrivit analistilor, Nintendo, principalul competitor pentru Microsoft pe piata jocurilor electronice si detinator al unui pachet de 49% de actiuni la Rare, va incerca sa profite de „poll-position”-ul in care se afla pentru a impiedica tranzactia Microsoft

Motorola asigura corespondenta de vanzari prin celular
Compania de telefonie mobila Motorola a realizat, in colaborare cu Sales Automation Support, aplicatia Mobile Marketer, care permite profesionistilor din domeniul vanzarilor mobile sa creeze automat scrisori si sa isi gestioneze de pe teren campaniile de vanzari. Aplicatia este functionala de pe terminalele Motorola iDEN si asigura indeplinirea sarcinilor de vanzari in timp real. Utilizatorul poate crea seturi de mesaje predefinite, in functie de client si destinatie, poate semna mesajele si poate chiar atasa fotografii.

MobilCom – in pragul falimentului
France Telecom a decis sa renunte la pachetul de 28,5% din actiunile detinute la operatorul german de telefonie MobilCom, in urma unei analize cu bancile creditoare si cu ministrul francez al finantelor. Anuntul France Telecom a provocat miercurea trecuta o scadere de peste 60% a titlurilor companiei germane, pe fondul temerii investitorilor care se asteptau ca MobilCom sa intre in faliment. O serie de analisti au apreciat ca falimentul MobilCom este inevitabil, in situatia in care partenerul francez se retrage, iar aparitia unui nou investitor este putin probabila.

Dell va produce handheld-uri din 2003 Oficialii companiei Dell Computer Corp. au anuntat lansarea propriei game de computere handheld, incepand cu jumatatea anului viitor. Compania a anuntat scoaterea pe piata a primelor PDA-uri (personal digital assistant) in luna decembrie a acestui an. (Paul Stroe)

Graficul saptamanii
Cotele de piata ale producatorilor de PDA-uri pe trim. II Potrivit unui studiu realizat de compania IDC, aproximativ 2,6 milioane de PDA-uri (personal digital assistants) au fost comercializate la nivel mondial in cel de-al doilea trimestru al acestui an, fata de 2,9 milioane de unitati inregistrate la nivelul aceleiasi perioade a anului anterior. Caderea de 9,3 procente este explicata prin recesiunea globala a pietei calculatoarelor, analistii IDC preconizand pastrarea trendului descrescator si in cel de-al treilea trimestru al anului. Singura modificare in topul producatorilor de PDA este ocuparea locului doua de catre Hewlett-Packard in urma fuziunii cu Compaq. (Paul Stroe)

Intel dezvaluie secretele ultimului sau procesor
Compania Intel a anuntat lansarea pe piata a unei noi generatii de procesoare, primul din serie fiind cunoscut sub numele de cod „Banias”. Este primul procesor care se bazeaza pe o arhitectura total diferita de cea folosita de procesoarele Intel clasice, lansate pe piata in anul 1990. Printre caracteristicile „Banias” se numara reducerea consumului de energie, care se va situa intre 1 watt la functionare normala si 7 wati la solicitare maxima, memorie cache care se dezactiveaza automat, precum si circuite independente care inlatura timpii pierduti in momentul prelucrarii proceselor software.

Sony isi pastreaza previziunile
Compania Sony a anuntat ca obiectivele sale pentru acest an si primul trimestru al anului viitor vor ramane neschimbate, in ciuda semnalelor negative ale pietei. Astfel, Sony va continua cursa pentru comercializarea, pana in martie 2003, a unui numar de 4,4 milioane de calculatoare personale, desi prima parte a acestui an nu a fost foarte promitatoare pentru compania japoneza. Numai in Japonia, principala piata de desfacere pentru Sony, vanzarile au scazut cu 13 procente fata de anul trecut, pana la 2,42 milioane de unitati. Oficialii Sony se bazeaza in continuare pe lansarea in luna septembrie a unor modele ce vor permite o conectare fara fir intre PC si TV, ceea ce va duce la o importanta interactivitate intre televiziune si calculatorul personal al utilizatorului.

Etapa a doua a trecerii la noua numerotatie telefonica
Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Dan Nica, a anuntat trecerea, incepand cu data de 14 septembrie, la cea de-a doua etapa a implementarii noului Plan National de Numerotatie. Datele statistice indica faptul ca, in prezent, aproximativ 90% din utilizatorii de telefonie din Romania formeaza corect in noul plan de numerotatie. In faza a doua, cele doua sisteme de numerotatie nu vor mai functiona in paralel, iar apelul utilizatorilor care vor forma vechile numere nu va mai fi rutat.

Softul Saptamanii

Program antivirus
Majoritatea programelor antivirus nu pot sterge un virus gen „cal troian” daca acesta ruleaza deja pe calculatorul infestat. BoDetect este o aplicatie care va permite sa indepartati „calul troian” din sistem fara a fi nevoiti sa reporniti apoi sa rescanati hard-disk-urile. BoDetect sterge fisierele virusului, apoi repara
registrii afectati. Fisierele afectate de troian sunt stocate intr-un folder special pentru a impiedica rularea lor accidentala. O data instalat, programul
monitorizeaza toate download-urile si scaneaza sistemul pentru a preveni posibilele infectari. Daca este activata, optiunea „Privacy Engine” verifica
existenta, pe calculatorul dvs., a
programelor special concepute pentru supravegherea in retea (de catre
administratorii de sistem) a activitatii desfasurate pe calculatorul respectiv. Nefiind vorba de troieni, antivirusul nu sterge acest tip de programe, dar va
atentioneaza printr-un mesaj de alterta. Programul este shareware, dar puteti descarca un trial version de la https://www.cbsoftsolutions.com

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.