Preşedintele ADS, Radu Cristescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Craiova, că în prezent se lucrează la pregătirea procedurilor în acest sens.

‘Ceea ce vreau să fac acum, şi am vorbit şi cu domnul ministru Tabără (Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii – n.r.), este să cumpărăm terenurile mici de la ţărani, să le comasăm în vederea concesionării lor către producătorii agricoli. Sunt foarte multe cereri, sunt foarte multe firme din străinătate care cer terenuri. (…) A venit şi un fond de investiţii din Dubai, care aici nu a găsit şi am înţeles că au fost la bulgari. Au un fond de investiţii de 500 milioane euro. Îi interesa foarte mult Insula Mare a Brăilei, unde sunt 57.000 de hectare comasate. (…) Problema este că nu mai sunt suprafeţe mari, pentru că, dacă ar fi, s-ar concesiona foarte repede’, a spus Cristescu.

El a afirmat că Insula Mare a Brăilei este ‘un caz mai special’. ‘Acolo sunt o serie de procese. Eu sunt preşedinte al ADS de patru luni şi mi-ar mai trebui patru luni de zile să înţeleg ce este acolo. Sunt procese nesfârşite şi datorii vechi neachitate. Avem şi o hotărâre judecătorească ce ne obligă să concesionăm către o firmă din Iaşi, care se numeşte Agricost. Trebuie să o dăm neapărat. Deci nu va mai fi a SC Trei Brazi. Acolo îi vom pune în posesie săptămână pe cei de la Agricost’, a spus Cristescu.

Potrivit acestuia, în prezent ADS deţine 350.000 de hectare de teren, iar dacă va cumpăra teren de la ţărani ar putea ajunge la 600.000 – 700.000 de hectare, poate chiar un milion.

‘Noi avem acum 350.000 hectare de teren al ADS. Putem ajunge la 600.000 – 700.000 hectare de teren, poate chiar un milion de hectare. Ministrul Tabără a îmbrăţişat această idee. De altfel, el a ieşit şi cu această idee de ‘Bancă funciară’. Încă nu sunt toţi paşii făcuţi. A fost o polemică între domnul ministru Ialomiţianu şi domnul ministru Tabără cu privire la amendarea celor care nu-şi muncesc terenul. Sunt foarte mulţi care nu pot sau nu vor. Atunci venim şi noi în ajutorul lor, să-l vândă statului. Statul îi cumpără, după care îl comasează, iar apoi îl concesionează investitorului. Dar terenul rămâne al statului’, a explicat Cristescu.