"Nu suntem gata să stabilim o cifră, deoarece există precondiţii care nu au fost îndeplinite de state – dacă se vor conforma agendei reformelor", a declarat Mantega.

Susţinerea Chinei, Rusiei şi Braziliei este esenţială pentru întărirea capacităţii de finanţare a FMI. Şefa instituţiei, Christine Lagarde, vrea să atragă cel puţin 400 miliarde de dolari finanţări suplimentare pentru a proteja ţările de înrăutăţirea crizei datoriilor din zona euro. Până acum, Europa şi Japonia s-au angajat cu 320 miliarde de dolari, iar FMI se bazează pe statele BRICS pentru completarea sumei. Aceasta se va adăuga fondurilor de urgenţă pentru Europa de 1 trilion de dolari convenite de liderii UE luna trecută. Lagarde a considerat fondurile drept un pas semnificativ către rezolvarea problemelor zonei euro, dar a cerut UE să folosească banii pentru a injecta direct capital în bănci.

Miniştri de finanţe şi bancheri centrali din Grupul 20 de ţări dezvoltate şi emergente s-au reunit la o cină joi seara, înaintea unei sesiuni mai lungi programate pentru astăzi. Finanţarea FMI s-a aflat în topul agendei de discuţii. O sursă dintr-o ţară emergentă importantă a declarat pentru Reuters că statele BRICS înclină către a contribui la finanţare, dar au două probleme. Grupul doreşte să obţină o putere mai mare de vot în cadrul FMI pentru a reflecta implicarea crescută pe scena financiară globală, iar câteva ţări trebuie să obţină aprobarea în parlamentele naţionale, a arătat sursa citată.

Într-o altă mişcare care aar putea complica finanţarea, Canada a făcut presiuni pentru slăbirea puterii dominante a Europei în boardul de 24 de membri ai boardului FMI când se votează modalitatea de utilizare a resurselor. Aceasta ar creşte influenţa statelor emergente. "Dat fiind că principala problemă aici sunt datoriile suverane în zona euro, iar ţările din zona euro cer statelor non-euro să contribuie la resursele FMI, părerea noastră este că ar trebui să existe două voturi", a declarat ministrul canadian de Finanţe, Jim Flaherty. Omologul său japonez, Jun Azumi, a cărui ţară contribuie cu 60 miliarde de dolari la FMI, a arătat, la sosirea în Washington, că finanţarea statelor BRICS este indispensabilă pentru creşterea globală şi că se aşteaptă ca acestea să anunţe la un moment-dat susţinerea pentru FMI.

Şefa FMI, Christine Lagarde, a admis într-o conferinţă de presă că a oferi statelor emergente o influenţă mai mare este o prioritate şi a declarat că va ridica problema în cadul întâlnirilor individuale cu fiecare stat membru FMI.