"Eu zic că las nişte condiţii bune, să spun aşa. Faptul că, după cum este şi acum dovada, am demarat şi finalizăm. (…) vedeţi şi dumneavoastră că începem să terminăm lucruri pe care le-am deblocat în iulie, multe dintre ele. Poate nu neapărat aici, la ocolitoare, unde se lucra. Asta vreau să spun şi o să repet : Orăştie- Sibiu. Dacă CNAIR-ul, cu directorul general, Cătălin Homor, nu luau acea lucrare în regie proprie, noi acum închideam licitaţia şi începeau contestaţiile. Oricum, repararea tronsonului nu începea în iarnă, începea în primăvară, dacă nu erau contestaţii. Deci, acel tronson ar fi fost terminat efectiv peste un an. Numai faptul că CNAIR-ul a avut curajul să-l ia în regie proprie pentru prima oară, de asta s-a închis acel tronson, altfel nu se făcea aşa. La fel şi cu DN76. Calea de rulare s-a terminat acum, la începutul lunii, după opt ani de coşmar. La fel, nu s-ar fi terminat. Am împins foarte mult lucrurile, altfel nu s-ar fi terminat şi a fost o bătălie foarte, foarte strânsă ca să le terminăm", a afirmat ministrul, răspunzând unei întrebări. 

El a adăugat că mai există şi alte proiecte pe care ar dori să le finalizeze înaintea iernii, fără a preciza despre ce este vorba. De asemenea, a ţinut să sublinieze că a reuşit să deblocheze sistemul, care era blocat din motive juridice, administrative, relaţii cu furnizorii etc. 

"Acum au început să se mişte şi eu sper să continue aşa. Reafirm ceea ce am spus şi în alte declaraţii. 150 de km de autostradă pot fi şi ar trebui finalizaţi în anul 2017. 117 km practic ar trebui să meargă fără probleme. Mai sunt peste 30 de km pentru care trebuie un management determinat, dar se pot finaliza. Şi nu au fost nici electorale, sunt lucruri care trebuie făcute şi pot fi făcute", a mai precizat Sorin Buşe. 

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, alături de directorul general al CNAIR, Cătălin Homor, au participat vineri la inaugurarea ultimului tronson al ocolitoarei municipiului Braşov.

Te-ar putea interesa și: