Şoc valutar după demisia lui Ponta

Şoc valutar după demisia lui Ponta
Publicat de Valentin Vioreanu la 4 noiembrie 2015, 11:13

România este în stare de şoc. Premierul Ponta şi-a anunţat demisia.

 Imediat după declaraţiile prim-ministrului, leul a suferit un şoc. Vezi ce se întâmplă în aceste momente aici –

 

 

Premierul demisionar Victor Ponta a anunţat că actualul Cabinet îşi va îndeplini atribuţiile până la formarea noului guvern.

'Până la momentul formării unui nou guvern, în urma discuţiilor între preşedinte şi partidele parlamentare, ne îndeplinim atribuţiile de fiecare zi şi imediat ce noul guvern va fi instalat, putem să predăm o situaţie economică şi socială mult mai bună decât cea pe care am preluat-o. Procedurile politice urmează în cursul zilei', a spus Ponta, la Palatul Victoria, într-o declaraţie de presă, în care a anunţat că îşi depune mandatul.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.