Șoc total pentru Putin. Armata rusă se întoarce împotriva lui. Refuză ordinele (SURSE)
Sursă: Dreamstime
O nouă lovitură pentru liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Armata rusă a ajuns se întoarce împotriva lui, iar soldații refuză ordinele superiorilor conform unor surse militare britanice.
O sursă britanică transmite recent că există o serie de tensiuni grave în armata lui Vladimir Putin, asta după ce militarii ruși au ajuns să refuze să respecte ordinele, dezertează și se ceartă cu superiorii lor după mai bine de trei luni de război în Ucraina.
Informațiile au fost transmise de Ministerul Apărării din Marea Britanie, citat de Sky News. Astfel, în interiorul unitățile rusești sunt chiar și confruntări armate între soldați și ofițerii lor, mai spune Ministerul Apărării.
Conform acestuia, moralul rușilor „rămâne probabil deosebit de tulburat”, fiind unități întregi care refuză să respecte ordinele. Problemele de moral îi împiedică pe ruși să-și atingă obiectivele stabilite de conducerea Rusiei în ceea ce privește războiul din Ucraina.
„De asemenea, este posibil ca mulți membri ai personalului rus de toate gradele să rămână confuzi în ceea ce privește obiectivele războiului. Problemele de moral din forțele rusești sunt probabil atât de semnificative încât limitează capacitatea Rusiei de a atinge obiectivele operaționale”, mai precizează reprezentanții ministerului britanic.
Trupele rusești vor să cucerească Harkov
Trupele rusești vor încerca să avanseze spre Harkov pentru a-l cuceri, a anunțat un oficial ucrainean, citat de Reuters.
Situația la nord de Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, este destul de dificilă, deoarece forțele rusești au încercat să se apropie pentru a bombarda din nou orașul, a declarat duminică un oficial din cadrul Ministerului ucrainean de Interne.
„Rusia încearcă să facă din Harkov un oraș de linia întâi”, a declarat Vadym Denysenko, un consilier al ministrului de interne, la televiziunea națională ucraineană.
Orașul Harkov a fost bombardat constant la începutul războiului.
Depozit de combustibil în estul Ucrainei, distrus în urma unui atac aerian
Rachetele rusești au distrus un depozit de combustibil în estul Ucrainei, provocând moartea unei persoane, anunță un oficial ucrainean citat de Reuters.
Un depozit de combustibil din orașul Novomoskovsk din estul Ucrainei a explodat duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea a două.
Depozitul a fost lovit sâmbătă de trei rachete rusești, a declarat șeful administrației regionale. În total, 11 persoane au fost rănite, a spus Valentyn Reznichenko.
În momentul exploziei, pompierii încercau să stingă un incendiu provocat de atacul cu rachete, la aproximativ 14 ore după ce depozitul fusese lovit, a declarat Reznichenko duminică dimineață.
Novomoskovsk se află la nord-est de Dnipro, capitala regională.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





