Șoc pentru Dragnea și Iohannis! Un actor și-a anunțat candidatura la prezidențiale
Liviu Dragnea și Klaus Iohannis au un nou rival. Un actor cunoscut, fost ministru în Guvernul Ponta, și-a anunța candidatura la prezidențiale, pe contul de Facebook.
Este vorba despre fostul ministru Bogdan Stanoevici, un actor din Fructul Oprit. Acesta va candida independent.
„De câțiva ani încoace mă tot întreb ce ar trebui făcut pentru România și pentru că România mea arată altfel am luat poate cea mai importantă decizie a vieții mele – aceea de a candida pentru funcția de președinte al României”, a zis Bogdan Stanoevici, managerul Circului Globus din București.
„De ce? Pentru că am o datorie de conștiință față de țara mea în care m-am născut și m-am format ca individ. Și mai am o datorie de suflet față de mama mea care a iubit această țară la fel de tare cum m-a iubit pe mine și care, într-o zi, cu lacrimi în ochi, mi-a cerut ca atunci când voi fi pregătit să fac ce-mi stă în putință pentru a schimba ce este strâmb în această țară. Iată că momentul acela a sosit!”, a mai zis actorul din Fructul oprit.
”Ca independent, nu voi fi constrâns de doctrinele nici unui partid, nu voi primi ordine de la nimeni, nu voi fi marioneta nimănui. Fiecare dintre noi trebuie să-și regândească atitudinea față de ceilalți și față de țară. Dacă gândim de pe poziția de victimă, atunci devenim victime. Eu sunt un om care spune ce gândește și face întotdeauna ce spune.”, a declarat Bogdan Stanoevici.
Cine este actorul?
Bogdan s-a născut în București și a absolvit I.A.T.C. „I. L. Caragiale” din București. Ulterior, s-a stabilit în Franța. Bogdan Stanoevici a fost ministru pentru românii de pretutindeni în Guvernul Victor Ponta.
”A sosit momentul pentru MAREA SCHIMBARE…”, așa începe mesajul său pe Facebook.
Până acum, singurul care și-a anunțat candidatura, în mod oficial, este președintele Klaus Iohannis. Șeful statului are cele mai mari șanse potrivit unui sondaj realizat recent de IMAS.
Ar mai fi în cărți Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, dacă va reuși să scape de mâna justiției.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.