Sindicaliștii Petrotel Lukoil amenință cu pichete Parchetul care a blocat conturile companiei

Sindicaliștii Petrotel Lukoil amenință cu pichete Parchetul care a blocat conturile companiei
Publicat de Valentin Vioreanu la 6 octombrie 2014, 15:58

Preşedintele de sindicat din cadrul Petrotel Lukoil, Gheorghe Paraschivoiu, a declarat astăzi că cei peste 2.500 de salariaţi de pe platforma din Ploieşti riscă să nu îşi primească salariile la data de 10 octombrie ca urmare a blocării conturilor companiei de către anchetatori, astfel că, în această situaţie, angajaţii ar putea picheta sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care instrumentează acest dosar, dar şi sediile altor instituţii.

'Ziua de salariu este în data de 10. Dacă nu se deblochează conturile, nici salariile nu şi le pot lua. S-au făcut demersurile legale pentru a fi deblocate aceste conturi. Probabil azi, mâine se va discuta la organele în drept cererea noastră. Măcar conturile de salarii în prima fază. Dacă nu se vor lua salariile pe data de 10, eu nu pot să spun astăzi ce se întâmplă, dar eu mâine mă consult cu liderii mei din sectoare, cu oamenii, am de gând să fac o adunare să mă sfătuiesc cu ei şi să vedem ce putem face. Probabil că vom recurge să pichetăm Procuratura, poate Prefectura, poate primăria, că sunt organe care ar trebui să ne susţină', a declarat Paraschivoiu. 

Potrivit acestuia, la societăţile de pe platforma Lukoil din Ploieşti lucrează peste 2.500 de persoane care 'riscă să rămână fără locuri de muncă'. 

Liderul de sindicat a mai precizat că anchetatorii au pus sechestru pe terenuri, clădiri, dar şi pe conţinutul rezervoarelor. 

Conform informaţiilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova, la sediul acestei instituţii nu s-a primit din partea Lukoil nicio notificare de disponibilizare sau de trimitere a angajaţilor în şomaj tehnic. 

Rafinăria Lukoil din Ploieşti a început, vineri, procedura de oprire a tuturor instalaţiilor tehnologice, în notificarea transmisă Gărzii de Mediu Prahova arătând că este vorba despre o acţiune 'neplanificată'. 

O echipă complexă formată din procurori, ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, inspectori din cadrul Direcţiei Generale Vamale, inspectori din cadrul Direcţiei Naţionale Antifraudă şi lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova au efectuat, joi, 23 de percheziţii la sediile societăţilor comerciale S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. Ploieşti, S.C. LUKOIL ENERGY & GAS ROMÂNIA S.R.L., S.C. LUKOIL LUBRICANTS EAST EUROPE S.R.L., S.C. AGENŢIA LUKOM-A-ROMÂNIA S.R.L., S.C. TP LOG SERVICES S.R.L., toate situate în municipiul Ploieşti. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. 

În această fază a procesului penal, prejudiciul estimat este în cuantum de 1.039.019.829 lei (230 milioane euro), rezultat din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în cuantum de 505.421.252 lei (112 milioane euro) şi 533.598.577 lei (118 milioane euro) din săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. 

 

Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.