Simona Halep are șanse să redebuteze în octombrie. În așteptarea verdictului final, Simona Halep face față situației, după cum pare să reiasă din postările sale de pe paginile de Facebook și Instagram.

Specialiști în justiție sportivă sunt de părere că, vinovată sau nu, Simona nu poate scăpa de suspendare. Faptul că i s-a găsit substanța Roxadustat în organism o condamnă din oficiu, singura variabilă fiind doar perioada suspendării.

Specialiștii consideră că Halep nu poate primi o perioadă de suspendare mai mare de doi ani, iar următorul pas va fi, obligatoriu, atacarea deciziei la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Acesta, în cea mai mare parte a cazurilor judecate pe această speță, până acum a înjumătățit suspendările.

Simona Halep revine în octombrie

În cazul în care Simona Halep va primi, în sfârșit verdictul de la Sports Resolutions în luna august, apelul la TAS ar mai dura cel mult 30 de zile. Dacă pedeapsa va fi de 2 ani de suspendare, aceasta s-ar înjumătăți, iar românca ar putea reveni în circuitul WTA în luna octombrie.

Turneele din octombrie i s-ar potrivi foarte bine pentru a lupta să revin încet-încet la forma de competiție. Sunt câteva turnee WTA 250, la Seul, Hong Kong, Monastir și Cluj-Napoca. Toate abordabile, turnee la care, în general, nu participă jucătoarele din Top 20. Mai este și un turneu de 500 de puncte, în China, la care Simona ar putea participa. Însă, dacă va avea drept de joc, Simona Halep va alege doar două turnee de 250 de puncte, în octombrie.

Veste bună: Simona Halep va primi wild card la toate turneele

Având în vedere valoarea sa și faptul că organizatorii turneelor o vor pe tablourile lor principale pentru atractivitatea competiției, chiar dacă va figura cu zero puncte și nu va mai figura în clasamentul mondial, Simona Halep va primi invitații direct pe tabloul principal la toate turneele la care va dori să participe.

Așa au procedat toți organizatorii cu jucătoarele de top când revin pe teren, mai ales când e vorba de foste Nr. 1 Mondial. De Wild Card au beneficiat și Serena Williams, și Maria Sharapova, și, recent, Caroline Wozniacki.

La fel va primi și Simona Halep când va reveni în circuit și, fără puncte de apărat, poate reveni înaintea primului Grand Slam din 2024, Australian Open, chiar în top 100, dacă va avea până atunci 3-4 turnee bine jucate.