Simona Halep va fi audiată timp de trei zile, cu ușile închise

Simona Halep se va prezenta în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de miercuri până vineri. Procesul va debuta miercuri, 7 februarie. Prin acesta, ea contestă decizia de suspendare pe patru ani, pentru presupus dopaj, emisă de Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).

Procedura de audiere a Simonei Halep va avea loc în condiții de confidențialitate, cu ușile închise.

Pe data de 12 decembrie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a făcut cunoscut, printr-un anunț oficial pe site-ul său, că a convocat-o pe Simona Halep în perioada 7-9 februarie pentru a fi audiată în cadrul apelului demarat de sportivă împotriva ITIA.

Conform comunicatului emis de Tribunalul din Lausanne, Halep solicită anularea deciziei luate de ITIA și reducerea sancțiunii impuse asupra sa.

Potrivit comunicatului emis de TAS marți, 6 februarie, Simona Halep va participa la audierea programată la Lausanne. Aici, părțile implicate, martorii și experții vor fi audiați fie în persoană, fie prin videoconferință.

Având în vedere că părțile implicate nu au solicitat o audiere publică, procesul se va desfășura cu ușile închise. Audierile vor începe miercuri la ora 10:30 (ora României), și se vor termina vineri, la ora 16:30 (ora României).

TAS anunță că Simona Halep nu are voie să comunice nimic despre proces înainte de pronunțarea unei sentințe. Totodată, însă, TAS precizează că nu există încă o dată pentru anunțarea sentinței.

„Decizia panelului TAS va fi una finală şi inatacabilă, cu excepţia dreptului părţilor de a face un apel la Tribunalul federal elveţian, în teren de 30 de zile”, anunța recent TAS.

simona halep
Simona Halep / SURSA FOTO: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Halep a fost suspendată din cauza unor încălcări ale Programului Antidoping din Tenis (TADP)

Amintim că pe data de 12 septembrie 2023, Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat suspendarea Simonei Halep pentru o perioadă de patru ani, pe motiv de dopaj.

La acel moment, ITIA indica două încălcări distincte ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Simona Halep (32 de ani) a fost implicată în prima încălcare a regulamentului din cauza identificării substanței interzise Roxadustat la US Open din 2022, în urma unui test antidoping efectuat în timpul competiției.

A doua încălcare are legătură cu anumite nereguli constatate în pașaportul biologic (ABP).

Tribunalul independent al Sport Resolutions, s-a întrunit la Londra pe 28 și 29 iunie. Acesta a ascultat mărturiile experților. Ei au susținut cazul sportivei românce, iar Halep a prezentat și ea argumentele sale în fața tribunalului.

La data de 11 septembrie 2023, ITIA a constatat că jucătoarea a încălcat „intenționat” Regulamentul Antidoping. Acest lucru a fost stabilit pe baza prezenței și utilizării substanței Roxadustat în proba de urină prelevată de la Simona Halep la US Open (29 august 2022).

De asemenea, s-a confirmat utilizarea unei substanțe sau a unei metode interzise în 2022, pe baza a 51 de analize ale sângelui furnizate de către jucătoare.

Instanța a concluzionat că cantitatea de substanță ingerată de către jucătoare nu ar fi putut rezulta în concentrația de Roxadustat identificată în proba pozitivă.

Acuzația care avea legătură cu pașaportul biologic a fost păstrată. Tribunalul afirma că nu există motive să se conteste concluzia unanimă a celor trei experți independenți (APMU), care au susținut că dopajul este, probabil, cauza neregularităților din pașaportul biologic al sportivei.

În luna octombrie a anului 2022, Simona Halep a fost suspendată temporar, iar consecințele acestei decizii se întind în perioada cuprinsă între 7 octombrie 2022 și 6 octombrie 2026, conform hotărârii tribunalului.