Cariera Simonei Halep s-ar putea încheia curând

Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (International Tennis Integrity Agency – ITIA) a solicitat ca Simona Halep să fie supusă unor teste amănunțite, în urma cărora s-a constat că scorul ei HR-OFF a prezentat valori considerate atipice.

Concluzia farmacologilor, biochimiștilor și toxicologilor care au făcut parte din grupul de lucru al ITIA a fost că neregula respectivă nu putea fi provocată de factori naturali sau de probleme medicale, ci de folosirea unor substanțe interzise.

Valoare neobișnuită a scorului ei HR-OFF poate fi influențată într-o oarecare măsură numai de antrenamentul la altitudine sau dormitul într-un cort hipoxic, perioada recentă de pregătire intensivă, exercițiile cu repetitivitate solicitantă, sângerarea abundentă (pierdere recentă de sânge în cazul ciclului menstrual) sau transfuzia, deshidratarea extremă sau expunerea la frig (temperaturile scăzute, inclusiv criogenia), potrivit informațiilor obținute de ProSport.

Simona Halep s-ar fi dopat intenționat de mai multe ori

Potrivit sursei citate anterior, scorul HR-OFF neobișnuit de ridicat ar fi dovada clară că Simona Halep s-ar fi dopat intenționat de mai multe ori. În cazul în care acest lucru este real, cariera ei se va încheia automat.

Potrivit lui Nicole Sapstead, senior-director în cadrul diviziei anti-doping din cadrul ITIA, valoarea anormală a Scorului HB-OFF este motivul pentru care au fost formulate acuzațiile legate de pașaportul biologic al Simonei Halep.

„Acuzația suplimentară pentru o iregularitate în pașaportul biologic a fost bazată pe evaluarea profilului doamnei Simona Halep de către un complet independent de experți. Acuzația este separată și adăugată celei deja existente, pentru Roxadustat, care a dus la suspendarea provizorie inițială”, a explicat Nicole Sapstead, potrivit sursei citate anterior.

Simona Halep a fost audiată miercuri, 28 iunie. Când va primi verdictul?

Simona Halep a fost audiată miercuri, 28 iunie 2023, la Londra, Anglia. Jucătoarea de tenis și-a expus apărarea în fața Tribunalului Independent de la Londra, iar audierea ei va continua joi, 29 iunie 2023, potrivit Digi Sport.

Potrivit sursei citate anterior, vedeta va primi verdictul în maximum două săptămâni, după ce se vor încheia audierile.

Conform informațiilor, miercuri, jucătoarea de tenis și-a expus argumentele în fața organizației independente Sports Resolutions, ce se va ocupa de audierea ei. Sport Resolutions este un serviciu de soluționare a litigiilor în domeniul sportului, independent și fără scop lucrativ, cu sediul în Marea Britanie, care operează la nivel global și care oferă servicii de arbitraj, mediere, tribunal și investigații.

De obicei, soluțiile oferite de Sport Resolutions nu sunt publicate imediat, ci în decurs de câteva zile, chiar săptămâni, în funcție de caz.

Sport Resolutions a fost înființată de principalele grupuri de părți interesate din sport. Scopul ei este de a oferi o alternativă expertă, rapidă și eficientă din punct de vedere al costurilor la procesele de apel interne și la litigiile în instanță. Ea furnizează servicii de arbitraj și mediere specifice sportului și operează cu Grupul Internațional de Audiere (IHP), Grupul Național Antidoping (NADP) și Grupul Național de Salvgardare (NSP).