Simona Halep a izbucnit în urale! Mara Gae îi calcă pe urme la US Open

Simona Halep este foarte mândră! Cea care era considerată urmașa ei, potrivit fostului antrenor al Simonei, Firicel Tomai, îi calcă acum pe urme. Tomai susținea în urmă cu ceva timp despre Mara Gae că „va fi o sportivă deosebită, eu o văd peste Simona peste ani de zile”.

Mara Gae
Mara Gae / SURSA FOTO: Facebook, Federația Română de Tenis

Iată că suntem acum mai aproape de acel moment. Mara Gae (17 ani) a câștigat finala de junioare la dublu de la US Open, în fața perechii japoneze Sara Saito/Nanaka Sato, scor 1-6, 7-5, 10-8. Ea a jucat alături de Anastasiia Gureva (18 ani, Rusia).

O performanță remarcabilă care ne amintește de reușita Simonei. Sportiva a fost la rândul ei campioană la un Grand Slam la juniori (Roland Garros 2018, în proba de simplu).

Fostul antrenor al Simonei, Firicel Tomai, susținea încă din 2019 că Gae îi va călca pe urme.

„În acest moment sunt puțini jucători care au rămas, eu am o singură sportivă, Gae Mara, care dacă va fi ok și o ajută Dumnezeu, va fi o sportivă deosebită.

Eu o văd peste Simona Halep peste ani de zile, dar e nevoie de bani și de sprijin logistic”, spunea Firicel Tomai pentru Fanatik.

Mara Gae a confirmat așteptările antrenorilor

Mara Gae a încununat aceste înalte așteptări cu un titlu de Grand Slam. Vă amintim că în urmă cu două luni, Gae devenea campioană europeană U18 la dublu, alături de Cara Maria Meșter.

Echipa formată din Gae și Gureva a avut un început dificil în meciul împotriva lui Saito și Suto. Ele au reușit să câștige doar un singur game, pe serviciul adversarelor, și au pierdut primul set cu scorul de 1-6. În setul secund, Gae și Gureva au fost conduse cu 0-2 și 2-4, dar au reușit o revenire spectaculoasă. Au egalat scorul la 4, iar apoi au pierdut doar un singur game, pe serviciul jucătoarelor japoneze.

Finalul meciului a fost extrem de tensionat, cu ambele echipe luptând pentru trofeu. Gae și Gureva au condus inițial cu un avantaj confortabil, având mereu trei puncte în față, până la scorul de 7-4. Cu toate acestea, jucătoarele japoneze au dat totul pentru a reveni în joc.

Au reușit să câștige de două ori pe serviciul advers, au egalat, apoi au preluat conducerea, părea că se îndreaptă spre câștigarea trofeului, potrivit GSP.

Însă, de la acel moment, jucătoarea din România și partenera ei din Rusia au reușit să obțină trei puncte consecutive, câștigând astfel setul și punând mâna pe trofeu.