Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu şi ministrul Familiei, Natalia Intotero au depus jurământul la Palatul Cotroceni.

Ceremonia a durat doar câteva minute, iar preşedintele Klaus Iohannis nu a făcut nicio declarație în cadrul evenimentului.

Klaus Iohannis le-a numit în funcție astăzi, prin decret

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 19 iulie 2023, Decretul prin care se numeşte în funcţia de membru al Guvernului doamna Simona Bucura-Oprescu, ministrul muncii şi solidarităţii sociale şi Decretul prin care se numeşte în funcţia de membru al Guvernului doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse.

Potrivit Administraţiei Prezidenţială, miercuri, la ora 14.00, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi a ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse.

Simona Bucura Oprescu, deputat PSD şi preşedinte al comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor a fost votată în şedinţa conducerii PSD pentru a prelua Ministerul Muncii.

De asemenea, Natalia Intotero, preşedinte al comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, a fost votată să preia portofoliul de la Ministerul Familiei.

Marius Budăi și Gabriela Firea au fost înlocuiți

Cele două îi înlocuiesc pe Marius Budăi şi Gabriela Firea, care şi-au dat demisia săptămâna trecută, după scandalul privind neregulile găsite la centrele pentru îngrijirea bătrânilor din Ilfov.

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni, despre nominalizările PSD pentru ministerele Muncii şi Familiei, că sunt două doamne atât cu activitate politică dar şi cu activitate în Parlament.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, privind o eventuală demisie a ministrului PNL al Culturii, Raluca Turcan, că ”demisiile politice au fost suficiente, iar pentru moment este important să se găsească toate persoanele vinovate de grozăviile descoperite”.

Simona Bucura Oprescu se află la al treilea mandat de parlamentar și reprezintă județul Argeș în Parlamentul României. Din declarația sa de avere reiese că și-a achiziționat recent două arme de vânătoare cu lunetă în valoare de 6. 000 de euro fiecare, soțul său fiind preşedintele Asociaţiei de Vânători şi Pescari Sportivi din judeţul Argeş.

Aceasta deține, de asemenea, o mașină, însă în declarația de avere nu figurează nicio casă sau terenuri. Totodată, ministrul propus al Muncii are în cont suma de 161.000 de lei.

Natalia Elena Intotero se află, la rândul său, la al treilea mandat de parlamentar. În declarația sa de avere figurează şase terenuri, două case, trei maşini şi două spaţii comerciale. Anul acesta, a vândut un teren intravilan şi un spaţiu comercial. În cont, ea are suma de 92.884 lei, potrivit declarației ei de avere.