Siegfried Mureșan, vicepreședintele PPE, a vorbit miercuri despre situația din Republica Moldova și despre aderarea țării la Uniunea Europeană.

Aderarea Republicii Moldova la UE

„Am reușit să facem multe lucruri cu Republica Moldova și pentru Republica Moldova în ultimul an. Republica Moldova a depus la începutul lunii martie a anului trecut cererea de aderare la UE, și în nici 4 luni am acordat Republicii Moldova statut de stat candidat pentru aderarea la UE.

Pentru alte țări care au aderat la Uniunea Europeană a durat ani de zile de la momentul la care au depus cererea, până la momentul la care s-a acordat statutul de stat candidat, inclusiv pentru noi, România, a durat ani de zile.

Pentru Republica Moldova am făcut acest lucru în doar 4 luni de zile. Comisia Europeană a făcut Republicii Moldova 9 recomandări de reforme care să fie implementate pentru a putea trece la etapa următoare.

Reforme în Justiție, reforma procuraturii, întărirea statului de drept, combaterea corupției, a spălării banilor. De îndată ce guvernul Republicii Moldova va finaliza implementarea acestor 9 reforme, discutăm despre etapa următoare.

Sunt încrezător că în acest an guvernul de la Chișinău va finaliza aceste 9 reforme și o spun foarte clar, și subliniez, Uniunea Europeană trebuie să înceapă anul acesta negocierile de aderare a Republicii Moldova la UE. Procesul va fi serios, ca atare, nimeni nu poate da o garanție cu privire la momentul aderării.”, a mai spus Siegfried Mureșan.

Motivul pentru care Rusia ar vrea să răstoarne guvernul de la Chișinău

De asemenea, Siegfried Mureșan a spus motivul pentru care Vladimir Putin ar vrea să răstoarne guvernul de la Chișinău.

„Partidele pro-ruse sunt mai active decât au fost, dar nu sunt mai puternice decât au fost. Federația Rusă operează în R. Moldova prin oligarhi care sunt certați cu legea. În R. Moldova, justiția începe să funcționeze, ca atare presiunea pe cei care se fac responsabili de furtul miliardului de dolari din sistemul bancar moldovenesc, furt pentru care nu au trebuit să dea socoteală până acum.

Presiunea pe ei trebuie să crească, de aceea, acum, sunt aceste proteste și încercări de destabilizare. Vestea bună este că ele au eșuat și vor eșua și în perioada următoare, vă explic de ce.

În primul rând, este pentru prima dată de la obținerea independenței Republica Moldova, când în parlamentul de la Chișinău, un singur partid pro-european are majoritatea absolută. În trecut, erau mereu coaliții, alianțe din mai multe partide, adesea certate între ele, cu majorități netransparente, neclare.

Acum, pro-rușii, oligarhii cei certați cu legea nu pot să destabilizeze Republica Moldova, fiindcă există în parlament o majoritate funcțională absolută – 63 de parlamentari din 101 sunt pro-europeni și susțin un guvern pro-european. Și această majoritate a partidului PAS, fondat de Maia Sandu, este de neclintit, chiar la schimbarea planificată a guvernului din urmă cu câteva săptămâni, toți parlamentarii – 62 din 62 prezenți, unul a fost absent, au votat în favoarea guvernului.

Ca atare, cred că cetățenii R. Moldova trebuie să știe că vor mai fi acțiuni de destabilizare, proteste, acțiuni de dezinformare, de intimidare, iar oamenii trebuie să fie alerți, să se informeze din surse credibile, corecte, să nu cadă pradă propagandei, știrilor false și să nu se lase manipulați de cei care vor să creeze deranj.

Cel de-al doilea lucru, ceea ce încearcă ei să facă – sunt protestele, și, după cum ați spus, oamenii sunt adesea plătiți la acele proteste, e un lucru documentat, dar nu pot schimba ordinea democratică a Republica Moldova, n-au cum să ducă la căderea guvernului, să creeze presiune reală.

În plus, vedem că aceste proteste adună câteva mii de oameni, ele nu reprezintă voința majorității oamenilor, deci nu e o acțiune de stradă credibilă, care să îngrijoreze, dar trebuie să fim atenți, să fim alerți.”, a declarat Siegfried Mureșan.