Se pare că se apropie dimineaţa de după majorat în piaţa bancară din România, iar câteva mahmureli sunt inevitabile.

Dacă acum puţin timp sectorul bancar românesc fredona voios piesa „O lume minunată“ a lui Marius Ţeicu, se pare că în ultimul timp a venit vremea unui cu totul alt şlagăr al anilor ’80: „Ce mică-i vacanţa mare!“ Astfel, deşi unora probabil că li se pare stupefiant, bancherii români se confruntă cu începuturile unei noi pieţe, în care profiturile nu mai vin tocmai ca viitura după inundaţii.

Deja tonul este dat – şi nu sună bine. Aproape în acelaşi timp în care Banca Naţională avertiza că se diminuează surplusul de lichiditate în lei din sistem, firma de consultanţă CapGemini a făcut public un raport care afirma că băncile vor trebui să recurgă la tot felul de „năzdrăvănii“ pentru a rămâne competitive, cum ar fi să reducă din comisioane sau să încerce să afle care ar fi nevoile clientului şi cum ar trebui să răspundă la ele. Toate acestea ca şi cum nu era de ajuns ritmul de marş funerar al ştirilor despre efectele crizei globale a creditării, despre o iminentă recesiune americană sau despre injecţiile de lichiditate de la mai toate băncile de pe Wall Street şi nu numai.

Una peste alta, se pare că se apropie dimineaţa de după majorat în piaţa bancară din România, iar câteva mahmureli sunt inevitabile, deşi sunt şanse mari ca orice încetinire a creşterii pieţei din România să pară, pentru bancherii locali, o glumă proastă în raport cu nebunia cu care se confruntă colegii lor din Vest. Când City-ul londonez îşi frânge mâinile din cauza ritmului glacial al contractării creditelor ipotecare, eventuale văicăreli est-europene despre prognoze cu profituri cu numai 20%-30% mai mari, în locul celor de 40%-60% sau chiar mai mult cu care se obişnuiseră până acum băncile în fostul lagăr comunist, par de-a dreptul obraznice.

Pentru utilizatorii de servicii bancare obişnuiţi să plătească taxe şi pe oftaturile stârnite de alte comisioane, este bine-venită mişcarea pieţelor, care ar putea face ca unele bănci să muncească mai mult pentru fiecare depozit încasat şi fiecare cont deschis. De la anomalia cardurilor de salarii impuse în masă de companii angajaţilor până la comisioane şi formulare inutile, carduri care iau prea mult pentru a fi emise sau conturi care nu se închid cu mai puţin de 5 formulare şi 10 semnături, dovezile concurenţei insuficiente din sistemul bancar abundă.

Aşa cum poate că unii bancheri recunosc (sotto voce), epoca de glorie nu avea cum să dureze la infinit. Efervescenţa tipică pieţelor emergente este întotdeauna urmată de consolidare şi de încetinirea creşterii tuturor parametrilor de afaceri. Pe de altă parte, România rămâne încă mult sub-bancarizată, cu mult teren de recuperat în raport cu alte pieţe mai mature. Nu este, deci, momentul să le trimitem bancherilor flori, Algocalmin sau tichete de masă subvenţionate.

Contextul global şi regional face însă inevitabilă o maturizare a sectorului financiar românesc, punând jucătorii pieţei faţă în faţă cu o concurenţă autentică şi cu nevoia de a fi mult mai creativi ca până acum în goana după clienţi – lucru bun pentru toată lumea, pe termen lung. Cu alte cuvinte, şcoala nu-i la fel de frumoasă ca vacanţa, dar e necesară pentru succesul în viaţă.

Capital – Editia nr.15, data 16 aprilie 2008