Magazinele se vor redeschide în Belgia începând de la 1 decembrie, a anunţat vineri premierul Alexander De Croo, dar carantina parţială va rămâne în vigoare, căci rămâne necesară pentru a continua eforturile în vederea diminuării contaminărilor cu SARS-CoV-2.

„Începând de la 1 decembrie, magazine se vor putea redeschide”, a declarat De Croo la televiziunea publică. „Situaţia în ţara noastră se ameliorează, dar este important să menţinem tendinţa”, a adăugat el, subliniind că sărbătorile de Crăciun şi de Anul Nou vor „diferite” în acest an.

Redeschiderea magazinelor în Franţa

Redeschiderea magazinelor „va trebui să se facă în mod responsabil şi în deplină siguranţă”, adică „cumpărăturile vor fi făcute de câte o persoană şi în timp scurt”, a precizat De Croo.

Această decizie intervine după redeschiderea magazinelor în Franţa, anunţată pentru această sâmbătă. Magazinele sunt deschise în alte ţări vecine Belgiei (Germania, Luxemburg, Olanda).

Până în prezent, doar magazinele considerate esenţiale – înainte de toate cele alimentare – au putut să-şi continue activitatea.

Belgia, regat cu 11,5 milioane de locuitori, sediu al instituţiilor europene şi al NATO, a fost foarte afectată de al doilea val al pandemiei şi este supusă unui nou lockdown din 30 octombrie.

Închiderea barurilor, restaurantelor şi cafenelelor, obligaţia de a lucra la domiciliu când aceasta este posibil, limitarea contactelor sociale şi restricţionarea circulaţiei de la miezul nopţii până la 05:00 dimineaţa vor rămâne în vigoare.

”Vom sărbători Crăciunul în familie”

În acest an, „vom sărbători Crăciunul în familie, puţin numeroşi, va fi mai intim” şi va exista o interdicţie generală pentru focurile de artificii de Anul Nou, a explicat premierul.

„Nu trebuie să stricăm în patru zile ceea ce am făcut în patru săptămâni”, a spus el, lăsând să se înţeleagă că ar putea exista o posibilă relaxare a carantinei de la jumătatea lunii ianuarie, dacă cifrele privind contaminările continuă să scadă.

În fine, De Croo şi-a sfătuit concetăţenii să evite să se deplaseze în ţările cu o rată ridicată de contaminări cu SARS-CoV-2, anunţând controale la frontiere şi o verificare a măsurilor de carantină pentru persoanele care vin din zone clasate roşii.