Colonelul Sebastian Cucoș face declarații de presă la ora 19:00, conform Digi24.

„Colegii mei vă asigur că și-au făcut datoria”, a spus Sebastian Cucoș. „Dacă există unul sau mai mulți vinovați, aceasta se va investiga, avem o justiţie care îşi face treaba şi sper să şi o facă cu prisosinţă”, a spus Cucoș.

„Suntem în an Centenar, să ne așezăm la calm, moderație, înțelegere” – este apelul lui Sebastian Cucoș. „Jandarmii ăștia care au umplut tot netul sunt aceeași care au intervenit la inundații și care i-au scos pe oameni din zăpadă”, a subliniat șeful Jandarmeriei.

El a reliefat că are 22 de ani de carieră militară și că a jurat credință în Dumnezeu şi în oamenii săi. „Am văzut polarizări diferite, prea ne-am învrăjbit român contra român prea ne-am amărât”, a spus Cucoș. 

„Cei care au greşit vor plăti, sunt institutiţii care fac asta, să le lăsăm să îşi facă treaba, să ne facem treaba”, a îndemnat șeful Jandarmeriei.

El a vorbit și despre propria persoană și a făcut aluzie la faptul că este ținta polemicilor. „Sunt polarizări despre mine – că îmi dau demisia, că voi fi judecat, că voi fi omorât cu pietre… Am absolvit un examen pentru conducerea Jandarmeriei, este necesar avizul CSAT, durează, nu fac decât să aştept ca acest parcurs să se încheie”, a spus Cucoș. „Vă asigur că oamenii în uniformă îşi merită respectul nostru şi al dvs”, a încheiat șeful Jandarmeriei.