Un alt subiect ce va fi dezbătut este încheierea a trei mandate de consilier general, printre care se numără inclusiv cel al liderului sindical de la STB, Vasile Petrariu.

Capitalul social al Companiei Municipale Imobiliara urmează să fie diminuat cu 57.015.000 de lei, ajungând la 120.000 de lei, prevede un proiect propus de primarul general, Nicuşor Dan.

Potrivit consilierului municipal USR Cosmin Smighelschi, membru în Adunarea Generală a Acţionarilor a Companiei Municipale Imobiliara, proiectul vizează aducerea înapoi la executivul PMB a proiectului rezidenţial din Prelungirea Ghencea, în vederea continuării. Demersul are loc în contextul pregătirilor pentru închiderea Companiei Municipale Imobiliara.

Pierderi de 5,4 milioane de lei

În referatul de aprobare se arată că, în acest moment, societatea se află în imposibilitatea continuării construcţiei imobilului cu destinaţie de locuinţe sociale. Societatea comercială a acumulat până la 31 decembrie 2020 pierderi de 5,4 milioane lei. Totodată, pe 27 octombrie 2021 compania a cerut o majorare de capital de 24.700.000 lei pentru finalizarea lucrărilor.

În document se mai arată că, în aceste condiţii, este oportună aprobarea reducerii capitalului social al companiei şi restituirea aportului acţionarului majoritar. Se menţionează că restituirea se poate realiza prin numerar şi/sau prin darea în plată a bunurilor aflate în patrimoniul Companiei Municipale Imobiliara.

Municipiul Bucureşti, Administraţia Parcului Natural Văcăreşti şi Sectorul 4 urmează să se asocieze, în scopul dezvoltării de proiecte şi iniţiative comune.

Asocierea urmează să deruleze proceduri de achiziţie sau contractare:
– a studiilor, expertizelor şi evaluărilor necesare, în vederea emiterii Planului de management şi a Regulamentului privind Parcul Natural Văcăreşti;
– a serviciilor de punere în siguranţă şi reabilitare a punctelor de acces în zona Parcul Natural Văcăreşti;
– a serviciilor de cadastrare a zonei Parcul Natural Văcăreşti.

Asocierea va contracta şi va întreprinde de urgenţă măsuri şi acţiuni de igienizare şi ecologizare a zonei. Totodată, planul de măsuri vizează asigurarea patrulării şi monitorizării ariei de către personal specializat, pentru prevenirea depozitării ilegale a deşeurilor, a distrugerilor şi afectării ecosistemului.

Demisia liderului de sindicat STB, Vasile Petrariu

Trei proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi prevăd încetarea mandatelor de consilier general, în urma demisiei, pentru: Ionel – Florian Lixandru, Ionel Puşcaş şi Vasile Petrariu.

Pe 24 ianuarie, liderul sindicatului din STB, Vasile Petrariu, anunţa că îşi dă demisia din funcţia de consilier general şi din Partidul Social Democrat, subliniind că protestul angajaţilor din Societatea de Transport Bucureşti nu a avut conotaţie politică.

Florin Lixandru a fost numit secretar de stat în Ministerul Educaţiei. Potrivit presei centrale, Ionel Puşcaş a demisionat din PNL în luna noiembrie, dezaprobând formarea coaliţiei PSD-PNL.