Rusia a închis centrele de mobilizare militară de la Moscova

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunțat astăzi că toate centrele de mobilizare militară din Capitală, deschise de aproape o lună de zile, vor fi închise luni, 17 octombrie 2022. Potrivit spuselor sale, Guvernul de la Moscova şi-a îndeplinit deja cota de recruţi pentru a fi trimişi să lupte în Ucraina.

„Centrele de încorporare pentru persoanele mobilizate se închid la 17 octombrie 2022, la ora locală 14:00 (11:00 GMT)”, a spus Serghei Sobianin într-un comunicat de presă, fără a preciza numărul bărbaților mobilizaţi.

„Obiectivele mobilizării parţiale, stabilite în baza decretului prezidenţial şi misiunii Ministerului Apărării, au fost pe deplin îndeplinite, ceea ce permite încheierea procesului de înrolare de la Moscova. Sperăm şi ne rugăm să vă întoarceţi vii şi nevătămaţi”, a adăugat el, relatează agenția de presă AFP.

Vladimir Putin a anunțat că mobilizarea parțială a rezerviștilor ruși se va încheia peste două săptămâni

Vă amintim că, vinerea trecută, Vladimir Putin a susținut o conferință de presă în capitala Kazahstanului, unde a precizat că nu regretă izbucnirea războiului din Ucraina. El a subliniat că obiectivul armatei ruse nu este de a distruge țara vecină.

Președintele Rusiei a vorbit și despre mobilizarea parțială a rezerviștilor ruși, anunțând că nu prevede o nouă mobilizare a rezerviștilor ruși. El a precizat, atunci, că mobilizarea parțială pe care a anunțat-o în luna septembrie se va încheia peste două săptămâni.

Vladimir Putin a recunoscut că actuala mobilizare înregistrează rateuri. Potrivit spuselor sale, 222.000 de bărbaţi din cei 300.000 prevăzuţi iniţial au fost recrutaţi în armata rusă, dintre care 16.000 se află deja în „unităţi implicate în luptă”.

Vă amintim că, de când a fost anunțată mobilizarea parțială a rezerviștilor ruși, sute de bărbați cu vârsta cuprinsă între 18 ani și 65 de ani au fugit din Rusia în Finlanda, Polonia, Estonia, Letonia și Lituania pentru a evita înrolarea. De altfel, numeroase cazuri de mobilizare din eroare a unor bărbaţi incapabili să lupte, precum studenţi, persoane în vârstă sau oameni bolnavi,  au fost semnalate pe reţelele de socializare până acum. Kremlinul a condamnat în repetate rânduri aceste „erori”, promiţând oamenilor că le va corecta, scrie ziarul britanic Mirror.