Se șterg datoriile. Legea a apărut în Monitorul Oficial. Cine beneficiază

Se șterg datoriile. Legea a apărut în Monitorul Oficial. Cine beneficiază
Publicat de Valentina Drăgoi la 12 iulie 2020, 20:28
Din cuprinsul articolului

Vești excelente pentru mii de români. Datoriile acestora vor fi șterse. Legea a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Cine sunt persoanele vizate?

Este vorba despre Legea nr. 114/2020, care a fost publicată pe data de 8 iulie în Monitorul Oficial. Aceasta aduce modificări la procedura amnistiției fiscale, reglementate inițial prin OG nr. 6/2019 cu modificări ulterioare.

Consultantul fiscal Adrian Bența a analizat această lege, iar potrivit acestuia, pentru a fi aplicată, trebuie să ne raportăm la reglementările OG nr. 6/2019 și la normele de aplicare pentru aceasta.

Totodatăm consultantul a detaliat și toate modificările noi aduse legii. Potrivit acestuia, există trei mari modificări privind amnistițiile fiscale.

Care sunt noile modificări

• Fac obiectul amnistiei fiscale obligațiile bugetare scadente la data de 31 iulie 2020 (anterior, făceau obiectul amnistiei obligațiile bugetare restante cu dată de 31 martie 2020).
• Restructurarea obligațiilor bugetare se extinde către toate bugetele aparținând bugetului general consolidat. Se poate aplica amnistia fiscală și pentru obligații bugetare datorate către bugetul local sau bugetul altor instituții și administrații publice.
• Solicitarea de restructurare se poate depune până la data de 31 decembrie 2020.

Un lucru important de știut este că, în cazul în care există contribuabili care au în desfășurare proceduri de aplicare a OG nr. 6/2019, care se referă la datoriile scadente la data de 31 martie 2020, au termen de 10 zile pentru a depune solicitări pentru extinderea amnistiei fiscale, pentru obligațiile scadente la data de 31 iulie 2020.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.