Se semnează acordul? Rusia a dat semnalul. Vestea aşteptată de toată omenirea

Se semnează acordul? Rusia a dat semnalul. Vestea aşteptată de toată omenirea

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Bogdan Ungureanu la 30 septembrie 2022, 14:24

Un semnal important a venit în urmă cu câteva ore, de la Moscova! Este o veste foarte bună, aşteptată cu sufletul la gură de întreaga planetă, tot mai îngrijorată de ameninţarea nucleară. Ce s-ar putea întâmpla, foarte curând, între Rusia şi SUA?

În sfârşit o veste bună de la Moscova, pe relaţia tot mai tensionată cu Statele Unite ale Americii!

Ramură de măslin de la Moscova? Rusia ar putea relua negocierile cu SUA pe tema prelungirii noului tratat START

Potrivit unui anunţ făcut joi, 29 septembrie, Federaţia Rusă analizează posibilitatea reluării negocierilor cu Statele Unite pe tema prelungirii Noului Tratat privind Reducerea Armamentului Strategic (Noul START).

Declaraţia îi aparţine Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova. Potrivit oficialului rus, ţara sa este deschisă reluării inspecţiilor reciproce şi analizează posibilitatea organizării de negocieri la nivelul comisiilor de experţi din Rusia şi Statele Unite.

„Tema reluării inspecţiilor este luată în considerare. Posibilităţile de a organiza sesiuni directe ale comisiei consultative bilaterale sunt studiate”, a declarat, joi, Maria Zaharova, potrivit informaţiilor transmise de agenţia Reuters.

Şi în urmă cu o lună de zile, Moscova lăsa de înţeles că ar putea relua negocierile cu partea americană

Nu este pentru prima oară când se vorbeşte despre reluarea negocierilor. La finalul lunii trecute, Moscova transmitea că observă „semnale” privind o posibilă reluare a negocierilor cu Washingtonul pentru prelungirea noului tratat START, precizând totuşi că deocamdată nu există progrese notabile.

La începutul lunii august, Rusia a anunţat suspendarea inspecţiilor pe bază de reciprocitate cu Statele Unite prevăzute în Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic. Argumentul invocat de către autorităţile ruse a fost că reacţionează la acţiuni ale Washingtonului.

În urmă cu câteva luni, liderul de la Casa Albă, Joe Biden, a cerut Rusiei şi Chinei să se implice în negocieri în sensul stabilirii unui cadru multilateral pentru controlul arsenalelor nucleare.

Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), semnat de Statele Unite ale Americii şi Rusia, a fost prelungit provizoriu în ianuarie 2021, timp de cinci ani.

Înainte de debutul războiului din Ucraina, Statele Unite au propus Rusiei, în ianuarie 2022, măsuri de îmbunătăţire a stabilităţii strategice, fiind abordată inclusiv tema sistemelor balistice, iar Moscova solicita garanţii juridice din partea Alianţei Nord-Atlantice.

Printre propunerile analizate de către americani şi ruşi figura şi stabilirea de limite reciproce în privinţa instalării sistemelor balistice în Europa.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.