Schimbare importantă la nivelul sistemului medical din România! Se aplică de astăzi, 1 aprilie.

Ce prevederi intră în vigoare odată cu noul Contract-cadru?

Medicii de familie vor putea trimite rețete online pacienților cu boli cronice și celor care prezintă o boală contagioasă, precum gripă sau COVID-19.

Mai mult, vor fi decontate de stat consultațiile și serviciile oferite în ambulatoriile de specialitate de medicii cu specialitatea Medicină Fizică și Reabilitare.

Totul se întâmplă pentru că de astăzi, 1 aprilie, intră în vigoare noul Contract-cadru care reglementează serviciile medicale oferite de medici, spitale, farmacii și laboratoare de analiză medicală, care au convenții încheiate cu CNAS (Casa Națională de Asigurări de Sănătate).

O altă noutate este că medicii de familie din România vor fi plătiți pentru efectuarea unei electrocardiograme, montarea Holterului de tensiune sau realizarea unei spirometrii, potrivit Rador.

De asemenea, pacienții vor putea să apeleze la cabinetele medicilor de familie pentru scoaterea firelor după o intervenție chirurgicală, tratamente injectabile, tratamente perfuzabile, scoaterea dopurilor de ceară din ureche, chiar și asistarea nașterilor, ceea ce se întâmplă destul de rar în mediul rural.

Serviciile de telemedicină continuă să fie decontate, astfel că pacienții cronici și cei care sunt suspecți de o boală contagioasă vor putea să primească în continuare prin e-mail rețetele compensate.

Reorganizare la nivelul spitalelor

Un alt element important are legătură cu spitalele. Acestea sunt acum obligate să își reorganizeze activitatea în privința internărilor, afirmă Adela Cojan, președintele CNAS.

„Spitalele să fie obligate să îşi reorganizeze paturile de spital, astfel încât să mărească tipurile de servicii de spitalizare, pentru că această tendinţă am observat-o din partea pacienţilor că s-a accentuat, aceea de a veni la spital numai să îşi efectueze, să zicem, tratamentele intravenoase pentru chimioterapie sau administrarea anumitor medicamente pentru bolile cronice”, a precizat şefa CNAS.

Spitalele vor fi nevoite şi să îşi reorganizeze ambulatoriile de specialitate, în decurs de 6 luni, astfel încât programul să fie de la ora 8:00, până la ora 20:00.

S-a mărit lista de medicamente gratuite şi compensate!

Un alt element important, care îi priveşte direct pe pacienţi, a fost anunţat recent de către ministrul Sănătăţii şi se aplică tot din 1 aprilie.

Este vorba despre extinderea listei cu medicamente gratuite și compensate. De asemenea, a fost aprobată și decontarea triplei terapii (Kaftrio) pentru tratarea pacienților cu fibroză chistică.

Lista medicamentelor gratuite și compensate va fi extinsă cu 34 de molecule destinate următorilor pacienți:

  • care au afecțiuni neurologice și Parkinson
  • care au ciroză biliară
  • care au boli endocrine și metabolice
  • care au boli cronice ale rinichiului
  • care au boli degenerative ale ochiului (glaucom)
  • afecțiuni oncologice
  • molecule noi pentru pacienții cu diabet zaharat
  • molecule pentru tratarea bolilor rare -hemofilie/talasemie
  • hipertensiune pulmonară
  • amiotrofie spinală
  • amiloidoză
  • angioedem ereditar

„Continuăm creșterea accesului pacienţilor la tratamente de ultimă generație. Este a doua actualizare a listei de medicamente compensate și gratuite din acest an pentru pacienții cu boli cronice grave”, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.