Se schimbă harta Europei! Anunțul cumplit a venit chiar acum. Vor să facă unirea
SURSA FOTO: Dreamstime
Este anunțul momentului în Europa! Președintele rus Vladimir Putin a trimis o undă de șoc, avertizând că procesul de integrare a fost accelerat.
Se schimbă harta Europei! Anunțul cumplit a venit chiar acum. Vor să facă unirea
Mai precis, liderul de la Kremlin a declarat vineri, 1 iulie, că presiunea politică a Occidentului determină Rusia să-și accelereze integrarea cu Belarusul vecin. Trebuie menționat că Vladimir Putin a lansat avertismentul într-un discurs adresat, prin videoconferinţă, participanţilor la Forumul regiunilor din Federaţia Rusă şi Belarus.
„Presiunea politică şi a sancţiunilor fără precedent din partea aşa-numitului ‘Occident colectiv’ ne obligă să accelerăm procesele de integrare” cu Belarus, a declarat Vladimir Putin, conform informațiilor transmise de reuters.com
Belarusul i-a permis Rusiei să-i folosească teritoriul pentru invazia în Ucraina
Iniţial, Kremlinul anunţase că preşedintele rus va participa la acest forum în oraşul belarus Grodno, situat la numai 20 km distanţă de frontiera cu Polonia, dar ulterior s-a răzgândit.
Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu afirmase săptămâna trecută că cele două ţări trebuie să ia de urgenţă măsuri comune pentru îmbunătăţirea capacităţilor de apărare şi pregătirea trupelor pentru luptă.
Belarusul, un aliat apropiat al Moscovei, i-a permis Rusiei să-i folosească teritoriul pentru invazia în Ucraina, potrivit sursei menționate. Totuși, Kremlinul a respins acuzaţiile potrivit cărora rachete ruseşti ar fi lovit un bloc de apartamente din apropierea portului ucrainean Odesa, de la Marea Neagră.
Mesajul lui Zelenski pentru locuitorii din Belarus
În altă ordine de idei, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis un mesaj clar cetățenilor din Belarus.
Mai exact, acesta susține că țara vecină cu Ucraina nu trebuie să se lase „târâtă” în războiul declanșat de Rusia, scrie DPA. „Kremlinul a decis deja totul pentru voi!”, a declarat duminică seara Zelenski.
Totodată, el a mai precizat că poporul din Belarus nu trebuie să permită altor persoane să ia decizii și să nu fie ”sclavi”, sau să se lase folosiți de Moscova. „Dar voi nu sunteţi sclavi sau carne de tun. Nu trebuie să muriţi!”, a mai adăugat acesta.
În același timp, liderul de la Kiev a mai precizat că deși cetățenii nu își dau seama, Belarusul continuă să fie atras în război intens, încă de la debutul invaziei din 24 februarie.
„Sunteţi atraşi în război. Şi chiar mai activ decât în februarie şi în lunile de primăvară. Kremlinul a decis deja totul pentru voi ă vieţile voastre nu înseamnă nimic pentru ei. Însă voi nu sunteţi sclavi sau carne de tun. Nu trebuie să muriţi. Şi puteţi să preveniţi ca oricine să decidă pentru voi ce vă aşteaptă”, a adăugat el.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




