Se schimbă harta Europei: Rusia se pregătește să anexeze teritoriile pe care le-a ocupat

Mai precis, purtătorul de cuvânt al Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a subliniat că Rusia se pregătește să anexeze teritoriile pe care le-a ocupat.

Conform explicației oferite de Vadim Skibiţki, măsurile pe care Rusia le ia în prezent în regiunile Doneţk şi Lugansk, precum şi în Herson relevă o pregătire sistematică pentru aşa-zisele referendumuri.

„Obiectivul strategic al Rusiei de a ocupa întregul nostru teritoriu nu a fost atins. În al doilea rând, vedem clar şi avem informaţii că guvernul şi corpul legislativ ale Federaţiei Ruse, precum şi alte structuri ale sale se ocupă intens de rezolvarea unor probleme legate de posibila integrare a teritoriilor ucrainene temporar ocupate în componenţa Federaţiei Ruse – atât în plan politic, cât şi economic şi teritorial.

Cum se va produce aceasta, vom vedea mai aproape de toamnă. Mai exact la 11 septembrie, ziua votului unic în Rusia”, a subliniat purtătorul de cuvânt al serviciului ucrainean de informaţii militare, conform unian.info

Purtătorul de cuvânt al GUR a spus și că Rusia pregăteşte iniţiative legislative

De asemenea, purtătorul de cuvânt al GUR a spus și că Rusia pregăteşte iniţiative legislative destinate să simplifice procedura de obţinere a cetăţeniei pentru integrarea sau aderarea teritoriilor ucrainene la Federaţia Rusă şi altele asemenea, potrivit informaţiilor operative.

Referitor la posibilitatea ca Kremlinul să declare mobilizarea generală în ţară, purtătorul de cuvânt al GUR a subliniat că autorităţile ruse nu pot anunţa o mobilizare generală fără a declara război Ucrainei. Deocamdată, Kremlinul insistă că Rusia desfăşoară o „operaţiune specială militară” şi efectuează mobilizări în secret.

Putin nu vrea să recunoască că nu şi-a atins obiectivul principal în Ucraina de a ocupa ţara într-un timp scurt şi continuă cu aşa-numita ‘operaţiune militară specială’, nedorind să admită că acesta este un război pe scară largă. Şi nu doar pe teritoriul regiunilor Lugansk şi Doneţk, aşa cum a spus el, acesta fiind un război pe scară largă împotriva statului ucrainean, împotriva poporului ucrainean”, a completat Skibiţki.

Anterior, responsabili ai serviciilor de informaţii ucrainene declaraseră că autorităţile Federaţiei Ruse decid cum să procedeze cu regiunea Herson ocupată şi plănuiesc să organizeze acolo un referendum în toamnă.