Guvernul Ciolacu urmărește creșterea valorii punctului de pensie și majorarea pensiei minime

„Unul dintre obiectivele noii Legi a pensiilor este să urmărim creșterea valorii punctului de pensie, dar și pentru a-i ajuta pe românii cu pensii mici, evident, dorim să creștem cu o sumă ceva mai consistentă și pensia minimă.

Aici avem două aspecte, unul care ține de partea instituțională a Casei Naționale de Pensii Publice pentru că până la 31 august, președintele Casei Naționale de Pensii Publice are sarcina de a digitaliza toate dosarele de pensie și una care ție de rapiditatea cu care încheiem procesul noii Legi a pensiilor.

Noi facem toate eforturile să fie cât mai repede, punem la masă toți actorii implicați Ministerul Muncii, Banca Mondială, care se ocupă de partea de impact financiar, cei de la Ministrul Finanțelor și Fondurilor Europene.

Întreaga reformă legată de sistemul de pensii publice este aferentă cererii de plată 3 din jalonul PNRR ceea ce însemnă că până în noiembrie această reformă trebuie să fie finalizată. Asta înseamnă că proiectul de lege, noul cadru normativ cu privire la pensii trebuie să fie finalizat până în noiembrie. Data la care va intra în vigoare o va decide Parlamentul și o vom cunoaște cu toții în momentul în care apare în Monitorul Oficial”, a declarat, vineri, Simona Bucura Oprescu în cadrul unui interviu acordat pentru România TV.

Vor crește pensiile de la 1 ianuarie 2024?

Întrebată dacă vor crește pensiile de la 1 ianuarie 2024, ministrul Muncii și Protecției Sociale a zis că există „două scenarii posibile, ce sunt în funcție de când va fi valabilă noua lege a pensiilor și anul acesta am avut o indexare de 12% în ceea ce privește pensiile.”

„Este drept că aceasta se calculează raportându-se la inflația de anul anterior, dar sunt prioritatea, noastră, grija noastră și indiferent cum ar fi aceștia vor avea și anul viitor o formă de ajustare a pensiei cu inflația și puterea de cumpărare și situația economică din țară”, a adăugat ea.

„Echipa de la Ministerul Muncii va face tot ce îi stă în putere astfel încât românii să se bucure de o nouă lege a pensiilor care să genereze echitate, dar și să aducă fiecărui român stabilitate și ideea unei pensii cel puțin decente (…)

Toate aceste acte normative nu pot fi făcute fără partea de sustenabilitate. Deci, există trei variante pe legea pensiilor, pe fiecare dintre ele Banca Mondială ne pregătește și un impact. Toate aceste simulări sunt pentru momentul în care noua lege a pensiilor va intra în vigoare”, a completat Simona Bucura Oprescu.