Rectificarea bugetară în care este inclusă și creșterea pensiilor cu 40% ar uma să fie atacată marți la CCR, conform realitatea.net

Ce spune Ludovic Orban

Trebuie menționat că Parlamentul a votat majorarea pensiilor cu 40%, amendament susținut de PSD la legea rectificării bugetare.

„De fapt, PSD ce îşi doreşte? Să nu mai poată fi plătite pensiile, să nu mai existe bani ca să poată fi plătite salarii, să nu mai fie bani de investiţii, să nu mai avem bani pentru alocarea către autorităţile locale, să nu mai avem bani pentru chetuielile sociale. Asta vrea PSD şi ăsta este rezultatul în care noi acceptăm decizia unei majorităţi toxice care distruge România încetul cu încetul în fiecare săptămână prin toate aberaţiile de legi pe care le adoptă în Parlament. Nu acceptăm această creştere.

Guvernul pe care îl conducem va ataca la Curtea Constituţională această lege, de asemenea, nu vom accepta sub nicio formă aceste majorări fără fundament pentru că nu putem accepta ca destinul Românei să fie pus între paranteze de nişte iresponsabili care îşi bat joc de România. Toate pârghiile constituţionale şi legale pe care le avem la dispoziţie le vom folosi pentru a împiedica intrarea în vigoare a acestei aberaţii economice şi care să permită României să îşi continue cursul firesc, cursul normal”, a spus Ludovic Orban, după ce PSD a aprobat amendamentele.

Ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spunea acum ceva timp, că pensiile din România trebuie recalculate, timpul limită fiind până în luna septembrie.

În urma recalculării, toate pensiile ar trebui majorate, inclusiv pensia minimă, având în vedere că recalcularea acestora se va face după o nouă formulă.

În acest context, sursele Antena 3 sunt de părere că această recalculare ar putea să fie amânată din cauza lipsei de soft. Mai precis, acesta se pare că nu a fost cumpărat.

Punctul de pensie ar trebui să crească de la 1.442, cât este în prezent în urma majorării pensiilor cu 14 procente, până la 1.875 de lei.

Sursă foto: INQUAM/Sabin Cîrstoveanu