Se decide soarta școlilor! O serie de măsuri vor fi discutate astăzi de către Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti. Acesta se va reuni luni pentru a discuta scenariul de funcţionare a unităţilor de învăţământ pentru următoarele 14 zile.

“Având în vedere situaţia epidemiologică actuală, IŞMB a propus Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti convocarea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă luni, 2 noiembrie. În temeiul Ordinului comun MEC – MS nr. 5.487/1.494/31.08.2020 şi în funcţie de recomandările DSPMB, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă va hotărî scenariul de funcţionare a unităţilor de învăţământ pentru următoarele 14 zile”, informează vineri Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Trebuie spus că la data de 30 octombrie rata de incidenţă cumulată calculată la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 nu a scăzut sub valoarea de 3 la mia de locuitori.

Inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti, Ionel Puşcaş, a susținut zilele trecute că, având în vedere numărul ridicat al infectărilor cu noul coronavirus, “este clar pentru toată lumea” că începând de luni va fi votată prelungirea scenariului roşu pentru unităţile didactice din Capitală.

În ceea ce privește municipalitatea, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan s-a declarat de acord că menţinerea scenariului roşu în ceea ce priveşte funcţionarea unităţilor de învăţământ din municipiul Bucureşti, până când se va constata o scădere a numărului de infectări.

“Cu privire la întrebările despre modul în care o să ne desfăşurăm activitatea luni şi în zilele următoare ….. cred că este clar pentru toată lumea că, la indicele acesta epidemiologic şi la numărul actual al infecţiilor cu covid, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă o să voteze luni prelungirea funcţionării şcolilor în online”, a transmis sâmbătă, pe Facebook, şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

La rândul său, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunţat că nu se au în vedere măsuri de relaxare, având în vedere creşterea numărului de cazuri de infectare din Bucureşti.