Este vorba despre echipa de elevi și profesori care a obținut locul al II-lea la concursul internațional Gerard K. O’Neill Space Settlement Contest, organizat de National Space Society. Fiecare dintre cei implicați ar putea primi un premiu în valoare netă de 2.000 de lei, sumele fiind acoperite din bugetul local al Sectorului 6. Premierea va avea loc în cadrul unui eveniment oficial organizat de Primărie.
Elevi și profesori premiați pentru performanțe internaționale
Echipa câștigătoare a fost apreciată de un juriu internațional format din experți din domeniul aerospațial și educațional, care au recunoscut atât nivelul academic ridicat, cât și abilitatea de colaborare a elevilor.
„Proiectul a fost apreciat de juriul internațional, format din experți în domeniul aerospațial și educațional, echipa primind premiul II internațional la categoria proiecte pentru clasa a XI-a, echipe mari, rezultat ce reprezintă o validare a excelenței academice și a capacității de lucru în echipă a elevilor”, arată nota de fundamentare.
Inițiatorii proiectului consideră că aceste premii reprezintă o formă oficială de recunoaștere a meritelor și încurajează menținerea excelenței educaționale în cadrul instituției.
„Această recompensare financiară constituie o formă de recunoaștere oficială a meritelor obținute și încurajează continuarea parcursului de excelență academică”, au subliniat inițiatorii.

Colegiul Național „Grigore Moisil” se află și în centrul unui proiect major de infrastructură
Pe lângă premierea performanței, Colegiul Național „Grigore Moisil” se află și în centrul unui proiect major de infrastructură. Actuala clădire, construită în 1976, va fi demolată din cauza riscului seismic de gradul II. În locul acesteia va fi ridicată o clădire nouă, modernă și mai spațioasă, cu o valoare estimată la aproape 44 de milioane de euro. Hotărârea în acest sens a fost adoptată de Consiliul Local pe 20 februarie.
Noua construcție va dubla suprafața actuală de la 2.545 mp la 5.265 mp și va include 32 de săli de clasă, față de cele 20 existente în prezent. Deși capacitatea declarată a liceului este de 520 de elevi, în prezent peste 1.000 de persoane își desfășoară activitatea în clădire, dintre care 932 sunt elevi.
Proiectul include, de asemenea, spații exterioare pentru recreere, terenuri de sport, un amfiteatru în aer liber, laboratoare de științe și IT, Smart Labs, cabinete medicale și de psihoterapie, o sală de sport interioară și cinci adăposturi de protecție civilă cu o capacitate totală de 1.130 de persoane.