Schimbare importantă pentru chiriași privind viza de flotant

Se anunță o schimbare importantă pentru chiriași privind viza de flotant, care ar putea simplifica și eficientiza procesul de înregistrare la domiciliu pentru aceștia. Viitoarea lege, aflată în dezbatere la Parlament, vizează modificarea Ordonanței de Urgență nr. 97/2005, aducând în prim plan o serie de ajustări esențiale în privința evidenței, domiciliului și actelor de identitate ale cetățenilor.

Conform proiectului de lege propus, toți cei care locuiesc în apartamente închiriate, pe baza unui contract legal, vor primi automat viza de flotant în format electronic. Această măsură ar urma să fie aplicată doar în cazul contractelor declarate la autorități. Astfel, procedura de obținere a vizei de flotant nu va mai fi necesară prin cerere, ci se va face automat pentru chiriașii care locuiesc în conformitate cu prevederile contractului de închiriere.

Însă, cei care nu doresc să primească automat viza de flotant vor trebui să notifice serviciul pentru evidența persoanelor din zona în care se află locuința închiriată.

Viza de flotant își va pierde valabilitatea în anumite condiții, prevede actul de reglementare:

  • din oficiu la expirarea termenului de valabilitate sau atunci când autoritatea fiscală transmite către serviciul de evidență a persoanelor o notificare privind încetarea contractului de închiriere;
  • la cererea solicitantului, în baza documentelor justificative.

Pe lângă automatizarea procesului de obținere a vizei de flotant, proiectul de lege propune și o reducere a impozitului pe chirii pentru persoanele fizice care închiriază o singură locuință cu o suprafață mai mică de 100 de metri pătrați.

Cum iei acum viza de flotant și ce documente îți trebuie?

În prezent, pentru obținerea vizei de flotant, solicitantul trebuie să contacteze primăria din zona în care dorește să se stabilească temporar și să prezinte următoarele documente:

  • Cerere de viza de flotant completată (disponibilă pe site-ul primăriei);
  • Act de identitate (carte de identitate sau pașaport);
  • Documente care atestă dreptul de folosință a locuinței (contract de închiriere, titlu de proprietate, adeverință de la proprietar);
  • Declarație pe proprie răspundere (completată la primărie);
  • Alte documente solicitate de autoritățile locale (certificat de naștere sau de căsătorie).

Dacă ți-ai luat viza de flotant atunci ai parte și de anumite beneficii, printre care:

  • Acces la servicii publice locale, cum ar fi înscrierea copiilor la școală, asistența medicală sau ajutoare sociale;
  • Drepturi electorale la alegerile locale din zona în care se află viza;
  • Facilitarea declarării veniturilor și plății impozitelor la nivel local;
  • Acces la anumite locuri de muncă care pot solicita viza;
  • Înregistrarea mașinii la adresa specificată în viză.