Schimbarea momentului pe piața vehiculelor electrice! Elon Musk va vinde din participația sa la Tesla?

Schimbarea momentului pe piața vehiculelor electrice! Elon Musk va vinde din participația sa la Tesla?

Sursa: Facebook, Elon Musk

Publicat de Leonard Bădilă la 8 noiembrie 2021, 14:36

Recent, şeful Tesla i-a întrebat pe utilizatorii reţelei Twitter dacă ar trebui să-şi vândă participaţia la Tesla. Astfel, 57,9% dintre persoanele care au participat la sondaj au răspuns că Elon Musk ar trebui să vândă aproximativ 10% din acţiunile pe care le deţine la producătorul de vehicule electrice.

Schimbarea momentului pe piața vehiculelor electrice! Elon Musk va vinde din participația sa la Tesla?

Potrivit informațiilor transmise de reuters.com, reacţia lui Musk vine ca urmare a unei noi propuneri a politicienilor din Partidul Democrat, care ar dori să impună impozite mai mari pentru oamenii cu averi foarte mari. Astfel, au fost vizate acţiunile deţinute de aceştia, care sunt taxate în general doar atunci când sunt vândute.

Amintim că Elon Musk deţine şi alte companii foarte valoroase, precum Space X. „Sunt pregătit să accept orice rezultat”, a răspuns şeful Tesla după încheierea votului de pe Twitter.

La sondaj au participat peste 3,5 milioane de utilizatori Twitter

Sâmbătă, cea mai bogată persoană din lume a scris pe Twitter că va renunţa la participaţia sa de 10% dacă participanţii la sondaj aprobă propunerea. La sondaj au participat peste 3,5 milioane de utilizatori ai rețelei sociale.

În ziua de 30 iunie, Musk deţinea aproximativ 170,5 milioane de acţiuni la Tesla şi, conform calculelor Reuters, vânzarea unei participaţii de 10% i-ar fi adus 21 miliarde de dolari, pe baza preţului acţiunilor Tesla de la închiderea şedinţei bursiere de vineri.

Musk deţine o participaţie de 23% la Tesla

Incluzând şi opţiunile pe acţiuni, Musk deţine o participaţie de 23% la Tesla, cea mai valoroasă companie auto din lume. În octombrie, capitalizarea bursieră a Tesla Inc a depăşit 1.000 de miliarde de dolari, după ce compania fondată de Elon Musk a primit cea mai mare comandă din istoria sa, 100.000 de vehicule pentru firma de închiriere Hertz, o tranzacţie care întăreşte ambiţiile producătorului american de automobile electrice de a fi liderul global al vânzărilor în următorul deceniu.

Obiectivul lui Elon Musk îl reprezintă o creştere anuală a vânzărilor cu 50%, în medie, ajungând până la 20 de milioane de vehicule pe an. Ar fi mai mult decât dublu faţă de volumul actualilor lideri de vânzări, Volkswagen AG şi Toyota Motor Corp.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.