Bogdan Ivan a anunțat o schimbare masivă pentru românii care au cont la bancă. Este vorba despre o modificare „radicală în paradigma administraţiei publice din România”.

Ministrul a anunțat o schimbare pentru cei cu cont la bancă

Potrivit ministrului, va fi creată o aplicație prin care vom avea, în format digital, permisul, paşaportul și actele de studii. Acestea vor fi asociate cu cardul bancar.

Comisia Europeană a dat recent undă verde pentru a avea această arhitectură. Ulterior, în luna martie, va fi scos în licitaţie publică cloud-ul guvernamental.

„În momentul de faţă pregătim o schimbare radicală în paradigma administraţiei publice din România, pentru că ne-am săturat cu toţii de acea cerere care trebuie depusă online la ghişeul nr. 3 de la etajul II. În urma renegocierii cloud-ului guvernamental şi a arhitecturii de cloud, suntem în stadiul în care Comisia Europeană a dat undă verde pentru a avea această arhitectură extrem de importantă şi în luna martie o să scoatem în licitaţie publică cloud-ul guvernamental.

În acelaşi timp, săptămâna viitoare o să semnăm contractul pentru aplicaţia unică a statului român, adică un singur loc în care să avem documentele de identitate sau să putem să plătim unele taxe. Mai simplu spus, să aducem statul la un click distanţă pentru fiecare român”, a declarat Bogdan Ivan.

Bogdan Ivan
SURSA FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Aplicația ar putea apărea până la finalul anului

Potrivit ministrului, există posibilitatea ca această aplicație să apară până la finalul anului, dacă toate se vor derula conform calendarului.

„Dacă toate se vor derula conform calendarului, vom avea acea aplicaţie unică în care fiecare român să aibă în format digital şi permisul şi paşaportul şi actele de studii, să fie asociată şi cu cardul bancar al fiecărui om”, a mai spus ministrul.

Social-democratul a ținut să sublinieze că România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la digitalizare pe anumite segmente ale serviciilor publice.

Cloud-ul guvernamental, platforma de interoperabilitate a datelor, migrarea serviciilor într-o singură aplicaţie reprezintă partea nevăzută a tot ceea ce înseamnă arhitectura sistemului digital al administraţiei din România, a mai spus el.

Acestea ar fi lucruri pe care alte state le-au început acum 20 de ani. Totuși, România a început abia recent să facă această tranziţie, spune ministrul.

Ministrul Cercetării a mai spus că digitalizarea va dura câţiva ani. În opinia lui, principalul obstacol este mentalitatea „acelor oameni care lucrează cu date, care lucrează cu hârtii în instituţii”.

Amintim că Ministrul Cercetării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a fost prezent recent la o conferinţă de presă la PSD Arad.