În acest sens, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii transmite că „se delimitează categoric de orice derapaj de natura celui care rezultă din discuțiile purtate de unii judecători şi procurori pe o rețea de socializare”. CSM a intervenit direct în problemă și a cerut Inspecției Judiciare „să lămurească această situație regretabilă”.

CSM intervine direct în scandalul momentului din justiție

„Judecătorilor şi procurorilor le este recunoscut dreptul la liberă exprimare, însă în exercitarea acestuia magistrații au obligația de a se comporta într-o manieră care să păstreze demnitatea funcției, imparțialitatea şi independența sistemului judiciar.

De asemenea, în exprimarea opiniilor, judecătorii şi procurorii sunt ținuți de obligația de rezervă mai ales în situația în care se raportează la deciziile factorului politic.

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii reamintește că respectarea standardelor de conduită constituie regula în magistratură, însă orice excepție de la aceasta, va fi examinată prompt, cu consecințele prevăzute de lege, pentru păstrarea prestigiului şi credibilității autorității judecătorești.

În acest context, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii solicită ferm Inspecției Judiciare să lămurească, potrivit competențelor, în cel mai scurt timp această situație regretabilă”, se arată într-un comunicat al CSM.

De la ce a pornit totul?

“Forumul magistraţilor” este un grup de Facebook în care aproximativ 2000 de magistraţi din toată ţara dezbat, fără limitările impuse de propriul statut, deciziile politice.

Mai mult, aceştia vorbesc şi despre conduita CSM şi chiar activitatea altor magistraţi. Sunt aceiaşi magistraţi care apar periodic în presă ca semnatari ai unor petiţii, susţinători ai diverselor cauze.

Protagoniştii acestor mesaje sunt magistraţi cunoscuţi. Judecătorul Dragoş Călin, preşedintele Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, procurorul Cristian Ardelean (ex-DNA Oradea), omul din spatele comunicatelor Asociaţiei Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP), judecătorul Cristi Danileţ, Caius Marcius, despre care însuşi preşedintele CSM afirmă că ar fi procurorul militar Bogdan Pîrlog.

Procurorul Bogdan Pîrlog spune însă că mesajele sunt “fake”, fără să nege faptul că foloseşte contul de Facebook “Caius Marcius”, conform stiripesurse.ro.