Scandal în coaliția de guvernare! Sumă uriașă de bani investită în Fondul Proprietatea! Florin Cîțu avea altă soluţie (SURSE)
Un nou scandal recent în coaliția de guvernare! Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, este acuzat de liderul PNL, Florin Cîțu, că a investit o suma uriașă din banii statului român în Fondul Proprietatea, cu toate că banii puteau fi dați la apărare, în contextul tensiunilor imense din Ucraina.
O serie de informații intrate în posesia Capital arată că Ministerul de Finanțe, condus de social-democratul Adrian Câciu, a investit suma de aproape 190 milioane lei la Fondul Proprietatea, în condițiile în care cu această sumă puteau fi mărite salariile din sistemul de apărare al României, ținând cont de contextul de securitate sensibil aproape de România, după ce Rusia dă semne că ar vrea să invadeze anumite zone din Ucraina.
Tensiuni în coaliția de guvernare privind această decizie
Mai mult, conform informațiilor Capital, în ultima ședință a coaliției de guvernare, Florin Cîțu, liderul PNL, i-ar fi transmis ministrului de Finanţe, Adrian Câciu, că poate nu era așa o urgență să se bage banii aceştia la Fondul Proprietatea.
Florin Cîţu ar fi subliniat că, în contextul actual, era mai potrivit ca banii să fie direcţionati către sistemul de apărare.
Administratorul Fondului Proprietatea a recunoscut tranzacția
Franklin Templeton International, administratorul Fondului Proprietatea, a transmis recent că în data de 1 februarie 2022, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice condus de Câciu, a achitat fondului suma de 189,2 milioane de lei care ar reprezenta plata aferentă a tuturor acţiunilor neplătite deţinute de statul român la Fondul Proprietatea.
Mai mult, în data de 31 decembrie 2021, statul român deţinea aproximativ 363,8 milioane de acţiuni neplătite, iar fiecare acţiune avea o valoare nominală de 0,52 lei, potrivit unui document publicat la bursă.
„Plata menţionată anterior s-a efectuat în exercitarea drepturilor Statului român în baza Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.”, arată administratorul Fondului Proprietatea.
A crescut valoarea capitalului social subscris
Practc, începând cu data de 1 februarie, noua valoare a capitalului social subscris şi vărsat al fondului este e circa 3,3 miliarde de lei, împărţit în 6,4 miliarde de acţiuni, fiecare cu o valoare nominală de 0,52 de lei.
Acţiunile Fondului Proprietatea s-au apreciat cu 1% la jumătate de oră de la începutul şedinţei de tranzacţionare de marţi, pe tranzacţii de 57.000 de lei. Creşterea ajunge la 4,77% de la începutul anului, pe un rulaj de 134 de milioane de lei.
Fondul Proprietatea are o capitalizare de 13,2 miliarde de lei, fiind deţinut în proporţie de 49,8% de persoane juridice, urmate de persoane fizice (23,2%), The Bank of New York Mellion (17%) şi Fondul de Pensii Administrat Privat NN/NN Pensii.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





