Myanmar este situată în mijlocul Asiei, cu o deschidere importantă la Golful Bengal. Odată cu transformarea Indiei şi Chinei în puteri economice dominante în Asia, localizarea Myanmar – exact în mijlocul celor doua, este mai imporantă ca niciodată. În perioada în care ţara a fost închisă relaţiilor exterioare, sub un regim dictatorial brutal, s-au făcut puţini paşi pentru exploatarea amplasamentului său geografic. Dar odată cu reformele politice realizate în ultimii trei ani, ţara şi-a deschis graniţele şi marii jucători economici ai Asiei se grăbesc să profite de această oportunitate.

Chinezii sunt pe cale să finalizeze o reţea impresionantă de conducte care vor transporta petrol şi gaze de la un nou terminal construit pe coasta de Vest a Myanmarului până în Kunming, capitala provinciei Yunnan. Chineze sunt investitori cu greutate în Myanmar de zeci de ani. Noua reţea de conducte va rezolva una din principalele probleme ale Chinei, care nu va mai fi nevoită să transporte gazul şi petrolul din Africa şi Orientul Mijlociu prin Strâmtoarea Malacca. Strategii Chinei au atras atenţia în repetate rânduri cu privire la vulnerabilitatea reprezentată de această strâmtoare într-un eventual conflict militar. China ar putea fi efectiv paralizată dacă această strâmtoare ar fi blocată.

Indienii construiesc şi ei un port în Sittwe de unde vor fi transportate bunuri spre zona de sud-est a Indiei. Japoneze construiesc un port puţin mai la sud în Thilawa. India şi China lucrează la o autostradă care să lege cele două state şi care va traversa Myanmarul. Thailanda, Myanmar şi India lucrează şi ele la o rută terestră între India şi Bangkok.

Toate aceste investiţii în porturi şi autostrăzi vor modifica puternic balasul strategiac al regiunii.

<object id="flashObj" width="595" height="390" classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" codebase="https://download.macromedia.com/pub/shockwave/cabs/flash/swflash.cab#version=9,0,47,0"><param name="movie" value="https://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1" /><param name="bgcolor" value="#FFFFFF" /><param name="flashVars" value="videoId=2371418120001&linkBaseURL=http%3A%2F%2Fecon.st%2F14sep9E&playerID=1425961410001&playerKey=AQ~~,AAABDH-R__E~,dB4S9tmhdOo20g03jDsDgNBGDcclfHEU&domain=embed&dynamicStreaming=true" /><param name="base" value="https://admin.brightcove.com" /><param name="seamlesstabbing" value="false" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="swLiveConnect" value="true" /><param name="allowScriptAccess" value="always" /><embed src="https://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1" bgcolor="#FFFFFF" flashVars="videoId=2371418120001&linkBaseURL=http%3A%2F%2Fecon.st%2F14sep9E&playerID=1425961410001&playerKey=AQ~~,AAABDH-R__E~,dB4S9tmhdOo20g03jDsDgNBGDcclfHEU&domain=embed&dynamicStreaming=true" base="https://admin.brightcove.com" name="flashObj" width="595" height="390" seamlesstabbing="false" type="application/x-shockwave-flash" allowFullScreen="true" swLiveConnect="true" allowScriptAccess="always" pluginspage="https://www.macromedia.com/shockwave/download/index.cgi?P1_Prod_Version=ShockwaveFlash"></embed></object>

SURSA: The Economist