Salina Praid, una dintre cele mai importante exploatări de sare din România, care a devenit epicentrul unei crize de mediu și de siguranță publică, după ce precipitațiile torențiale din ultima săptămână au dus la infiltrarea a peste șapte milioane de metri cubi de apă în subteran. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, avertizează că există un risc real ca plafonul minei să se prăbușească, ceea ce ar putea genera pierderi de vieți omenești, distrugerea infrastructurii locale și un dezastru ecologic de proporții.

„Lucrarea e una cu caracter de urgenţă, presupune un bypass intubat pe aproximativ 500 de metri, cu două conducte paralele care pot tranzita un debit de maximum 24 mc/s. Va pune întregul perimetru în siguranţă, însă condiţiile de lucru din teren sunt foarte grele. Situaţia este monitorizată 24 din 24 şi suntem pregătiţi să intervenim prompt dacă lucrurile escaladează, pentru că pericolul ca plafonul minei să se prăbuşească este unul pe care îl luăm în calcul”, a declarat ministrul Mediului.

Baraje de nisip și panouri metalice pentru a salva gospodăriile

Imediat după ce pericolul a fost identificat, autoritățile au luat măsura evacuării populației din zonele aflate în proximitatea imediată a minei. În paralel, a fost instalat un sistem de protecție improvizat, format din 500 de metri de panouri și aproximativ 14.000 de saci cu nisip, menite să împiedice pătrunderea apei în locuințe sau afectarea infrastructurii critice.

„Populaţia din zona cu risc a fost evacuată, iar eu sper ca sistemul de apărare construit pentru protejarea gospodăriilor, cei 500 metri liniari de panouri şi aproximativ 14 mii saci cu nisip, să poată preveni orice deteriorare a locuinţelor sau a infrastructurii, în cazul în care mina se prăbuşeşte”, a adăugat Fechet.

Specialiști români și internaționali cooperează pentru soluții tehnice și ecologice

În contextul gravității situației, la Praid au fost mobilizate forțe impresionante din partea statului: echipe ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, reprezentanți ai Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), experți ai Agenției pentru Protecția Mediului, alături de echipele locale de intervenție.

„Eu vreau să ne asigurăm că luăm din timp toate măsurile pentru a evita un dezastru ecologic. Protejarea ecosistemului local este esenţială, mai ales într-o zonă cu o valoare naturală şi turistică atât de importantă”, a subliniat ministrul Mediului.

De asemenea, a fost activată cooperarea internațională prin Protecția Civilă Europeană, care trimite la Praid o echipă mixtă de specialiști.

„Trebuie să ştim că şi după terminarea acestor lucrări, care asigură un debit de cel mult 24 mc/s, nimic nu poate garanta că nu vom avea din nou ploi abundente, că nu vom avea viituri pe Corund, că nu vom avea din nou 60 de mc/s şi orice depăşire pune temporar şi din nou în pericol alimentarea populaţiei cu apă potabilă în aval, pe de o parte, iar pe de alta cred că e timpul să discutăm şi despre impactul de mediu pentru că la un gram pe litru apar primele fenomene de mortalitate piscicolă, iar la 2 grame pe litru deja vorbim despre pierderea întregii biodiversităţi pe cursul de apă respectiv, vorbim deja despre un veritabil dezastru ecologic”, a explicat ministrul.

Devieri de cursuri de apă și luptă contra cronometru: 1 iulie – termenul-limită pentru lucrările esențiale

Lucrările de deviere a pârâului Corund, principalul responsabil pentru creșterea debitului de apă care pătrunde în mină, au început deja. Constructorul desemnat de Salrom a propus ca termen final de execuție data de 1 iulie. Proiectul include un bypass cu două conducte paralele, capabile să preia un debit de până la 24 metri cubi pe secundă, însă condițiile de teren sunt dificile și instabile.

„Se lucrează în condiţii foarte grele. Îmi povesteau colegii că, ieri (n. red. marţi), parte din stâlpii pe care îi vedeţi în spatele nostru erau în picioare. Astăzi nu doar că nu mai sunt în picioare, nu mai există unii dintre ei. Prima condiţie este aceea de a asigura perimetrul, de a ne asigura că toţi cei care muncesc aici sunt în siguranţă 100%, că nu riscăm un accident de muncă şi sperăm să nu avem probleme legate de vreme. Sperăm să nu avem alte incidente în legătură cu modul în care se va executa această lucrare şi că vom reuşi să ne asumăm termenele. 1 iulie e un termen ambiţios, trebuie să admit”, a precizat ministrul Mediului.

Un posibil dezastru ecologic și cloruri în concentrații periculoase

În paralel cu riscurile structurale, autoritățile sunt în alertă și din cauza nivelului ridicat al salinității în apele de suprafață. ANAR a raportat concentrații de 500–600 mg/l de sare, ceea ce reprezintă o amenințare directă pentru viața acvatică.

„Vom continua să fim prezenţi pe teren, alături de comunitatea din Praid, cu acţiuni concrete şi cu toată determinarea necesară pentru a depăşi această situaţie”, a completat Fechet.

Ministerul Economiei anunță demararea oficială a lucrărilor

Prezent și el la Praid, ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a anunțat semnarea ordinului de începere a lucrărilor și a protocolului de predare-primire a amplasamentului între APM și Salrom. Ivan a subliniat nevoia de măsuri urgente și a precizat că opt experți internaționali din Ungaria, Germania, Spania și Olanda se vor alătura echipelor românești.

„Am verificat lucrările de mutare a cursului râului Corund, pentru a reduce nivelul de afectare a minei de sare. În cursul acestei zile, cei 8 experţi internaţionali din Ungaria, Germania, Olanda şi Spania se vor alătura experţilor români aflaţi la faţa locului. Corpul de control al premierului României va identifica responsabilii pentru această situaţie, dar până atunci eu şi colegii mei identificam şi aplicăm soluţii concrete pentru a stopa agravarea situaţiei. Multumesc colegului meu, ministrul Mediului, Mircea Fechet, pentru parteneriatul corect, în beneficiul oamenilor din Praid”, a spus ministrul.

În încheiere, Mircea Fechet a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor implicați: de la autorități și ingineri, până la voluntari și locuitori ai zonei.