Negocierile noului Contract, care stabileşte salariul minim şi grila de salarizare numai pentru anul 2011, au fost finalizate miercuri. potrivit patronatelor.
“În principiu contractual va fi o prelungire a celui existent în acest moment. În această seară (joi, n.r.) încă mai discutăm pentru a cădea de accord asupracoeficienţilor de ierarhizare”, a spus Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu.
El a arătat că s-a căzut de acord asupra salariului minim pe anul viitor, dar mai sunt de pus la punct amănunte legate de grila de ierarhizare.
La rândul său, preşedintellui UGIR-1903, Cezar Corâci, a spus că sindicatele si patronatele au negociat un salariu minim de 700 lei, aplicabil în anul 2011, pentru angajaţii din mediul privat, însă coeficienţii de ierarhizare au fost diminuaţi pentru anumite categorii salariale. În acest fel, chiar dacă salariul de referinţă a crescut de la 600 lei la 700 de lei, în unele cazuri salariile rămân la aproximativ aceleaşi valori din 2010.
“Am marit salariul de referinta la 700 lei, dar nu am putut păstra aceiaşi coeficienţi de ierarhizare, pentru că fondul de salarii ar fi crescut la o valoare pe care patronii nu o puteau susţine”, a arătat Corâci.
Aceasta în condiţiile în care Guvernul a stabilit pentru anul viitor un salariu minim de 670 lei.