Sala Sporturilor din Braşov va deveni spital de campanie pentru COVID. Ce avantaje prezintă locaţia
Având în vedere că oficialităţile se aşteaptă ca numărul de pacienţi cu COVID-19 să crească în perioada următoare, la Braşov s-a luat decizia să se amenajeze o nouă locaţie pentru tratarea cazurilor mai puţin grave. Cea mai bună variantă pare a fi Sala Sporturilor din oraş.
Sala Sporturilor din Braşov va fi pregătită pentru a deveni centru de tratare a cazurilor mai puţin grave de coronavirus, dar care necesită totuşi supraveghere medicală, a informat luni, printr-un comunicat de presă, Primăriei municipiului Braşov.
Conform sursei citate, o întâlnire pe această temă a avut loc luni, la iniţiativa prefectului Cătălin Văsii, la care au participat şi primarul George Scripcaru, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, Unităţii de Primiri Urgenţe a SJU şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
Pacienţii cu forme uşoare şi medii ne aşteptăm să fie în număr mult mai mare în perioada care urmează
“Ne gândim la extinderea capacităţii de a primi pacienţi cu infecţie cu virusul SARS-COV2, ca structură de suport pentru Spitalul de Boli Infecţioase, pentru momentul când epidemia va depăşi capacitatea acestuia şi a spitalelor care îl susţin – Spitalul de Pneomoftiziologie şi Spitalul de neuro-psihiatrie. Am ales o locaţie care este generoasă ca spaţiu, care poate fi compartimentată, care are surse de lumină şi căldură, apă – respectiv sala de sport – în aşa fel încât să putem organiza un fel de spital de campanie care să sprijine vindecarea pacienţilor cu forme uşoare şi medii, care ne aşteptăm să fie în număr mult mai mare în perioada care urmează”, a declarat, potrivit sursei citate, directorul executiv al DSP Braşov, Andreea Neculau.
Conform prefectului, locaţia ar urma să fie pregătită de Primărie, iar Academia Forţelor Aeriene urmează să pună la dispoziţie, pentru amenajare, mai multe paturi.
“Am luat în calcul această locaţie de mai mult timp. (…) Primăria va pune la dispoziţie acest spaţiu. Se vor face, pe cheltuiala primăriei, o igienizare generală urmată de o dezinfecţie generală, urmând ca, în momentul în care locul este pus la dispoziţie, împreună cu DSP, ISU şi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă să vedem modalitatea în care îl vom amenaja. Am avut o discuţie şi cu domnul general de flotilă aeriană Gabriel Răducanu, comandantul (rectorul) Academiei Forțelor Aeriene”Henri Coandă”, pentru a ne pune la dispoziţie nişte paturi, iar sub coordonarea DSP vom găsi soluţii şi vom amenaja din timp această locaţie, cu tot ceea ce este necesar, în acord cu instrucţiunile date de Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, a declarat prefectul Cătălin Văsii.
În aproximativ o săptămână vom face pregătirea acestui spaţiu
Totodată, primarul George Scripcaru a menţionat că există şi alte variante pentru acest spital “de campanie”, însă Sala Sporturilor pare a fi cea mai avantajoasă locaţie, având în vedere spaţiul şi dotările existente, posibilitatea de a se extinde şi în Bazinul Olimpic, precum şi parcarea şi spaţiul din jurul complexului, scrie Agerpres.
“În aproximativ o săptămână noi vom face pregătirea acestui spaţiu, urmând ca ulterior să fie luate în calcul dotările, logistica, echipamentele care sunt necesare ca la un spital care va trebui să fie funcţional, având în vedere numărul de persoane care ar putea aglomera spitalul judeţean”, a evidenţiat şi primarul George Scripcaru.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.