S-a decis: Transportatorilor nu li se mai impozitează diurna

S-a decis: Transportatorilor nu li se mai impozitează diurna

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 2 martie 2022, 17:10

Deputatul liberal Gheorghe Pecingină informează că a trecut în Parlament un proiect de lege al PNL prin care transportatorilor nu li se mai impozitează diurna și se amnistiază impozitarea diurnei în perioada 2015-2020.

Schimbare uriașă pentru acești angajați! Nu vor mai plăti impozit pentru următorul lucru

Deputatul a scris pe pagina sa de socializare că se stabilește ca indemnizația specifică delegării și detașării, precum și a altor dispoziții aferente dreptului muncii trebuie considerată venit netaxabil, ieșind din sfera drepturilor salariale și evitând, totodată, suprataxarea.

„Am luat cuvântul astăzi, în plenul Camerei Deputaților, în vederea susținerii proiectului de lege 583/2021, în calitate de inițiator, care își propune să stabilească un cadru predictibil atât pentru angajatorii, cât și pentru angajații din sistemul prestărilor de servicii. Ce își propune această iniațiativă legislativă?

Conform proiectului de lege, ANAF nu va putea încadra indemnizațiile și alte drepturi specifice acordate salariaților din industria prestărilor de servicii, retroactiv de la data intrării în vigoare a legii (1 iulie 2015). Dacă proiectul se aprobă, sumele plătite de companiile de transport către ANAF aferente recalculării indemnizației corespunzătoare acordate în baza clauzei de mobilitate vor trebui restituite. Care sunt avantajele PLx 583/21?

Printre prevederile inițiativei legislative, se stabilește că indemnizația specifică delegării și detașării, precum și a altor dispoziții aferente dreptului muncii trebuie considerată venit netaxabil, ieșind din sfera drepturilor salariale și evitând, totodată, suprataxarea”, a scris Gheorghe Pecingină pe Facebook.

„România este singurul european care impozitează excesiv diurna”

De asemenea, deputatul a explicat că decizia a fost luată în contextul în care țările vecine își protejează proprii transportatori iar „România este singurul european care impozitează excesiv diurna”. Astfel, Pecingină spune că efectele acestei măsuri sunt vădit disproporționate, fiind greu de suportat de firme.

„Contextul internațional. În timp ce țări vecine, precum Polonia și Ungaria își protejează proprii transportatori, România este singurul european care impozitează excesiv diurna. Efectele acestei măsuri sunt vădit disproporționate, fiind greu de suportat de firme. Problema care datează de aproape 7 ani (iulie 2015) și-a găsit, astăzi rezolvarea, proiectul de lege fiind adoptat de Camera Deputaților – cameră decizională”, a mai spus Gheorghe Pecingină.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.