Așadar, Parlamentul European a adoptat miercuri primele reguli pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Noua legislație a obținut 522 de voturi „pentru”, 27 „împotrivă” și 72 de abțineri.

Parlamentul European a adoptat reguli pentru combaterea violenței împotriva femeilor

Printre altele, directiva solicită legi mai puternice împotriva hărțuirii online, o asistență mai bună pentru victimele de sex feminin și pedepse mai dure pentru infractori.

De asemenea, noile legi interzic mutilarea genitală și căsătoria forțată. Acestea vor viza și infracțiunile comise în spațiul online, cum ar fi divulgarea informațiilor private, potrivit informațiilor publicate de Parlamentul European.

Amintim că în mai multe regiuni din Germania există centre de contact pentru raportarea infracțiunilor cibernetice, inclusiv hărțuirea online.

Parlamentul European, Strasbourg
SURSĂ FOTO: Dreamstime

Noua legislație UE va include o listă mai lungă de circumstanțe agravante

Noua legislație UE va include o listă mai lungă de circumstanțe agravante pentru infracțiunile care implică pedepse mai severe, precum infracțiunile împotriva persoanelor publice, jurnaliștilor sau apărătorilor drepturilor omului.

Actul sexual fără consimțământ, mai ales dacă victimele de sex feminin aflate sub influența drogurilor/alcoolului sunt constrânse să întrețină relații sexuale, va fi pedepsită penal în egală măsură cu infracțiunea de viol.

Victimele care au suferit din cauza violenței și violului vor avea acces gratuit la adăposturi amenajate, asistență medicală și la servicii de consiliere psihologică.

Autoritățile statelor membre vor avea obligații sporite de raportarea cazurilor de violență împotriva femeilor. Comisia va raporta la fiecare cinci ani dacă regulile ar trebui revizuite.

„Astăzi, Parlamentul a făcut primii pași pentru a face Europa primul continent din lume care să pună capăt violenței împotriva femeilor. Aceasta este o legislație cuprinzătoare care va preveni violența împotriva femeilor, va proteja victimele și va urmări pedepsirea autorilor, asigurând astfel o abordare holistică pentru combaterea acestor crime odioase. Nu poate exista egalitate fără eradicarea violenței împotriva femeilor; trebuie să ne asigurăm că nu există impunitate pentru cei care comit astfel de crime”, a declarat co-raportorul din Comisia pentru Drepturile Femeilor și Egalitatea de Gen, Frances Fitzgerald (PPE).

Noile reguli vor intra în vigoare la 20 zile după publicarea lor în Jurnalul Oficial al UE. Statele membre au trei ani la dispoziție pentru a implementa prevederile.