Rusia vrea să facă pace! Vestea cea mare venită chiar acum de al Kremlin: Suntem pregătiţi să discutăm
Sursă: Dreamstime
Președinția rusă a anunțat prin vocea purtătorului de cuvânt, Dmitri Peskov, că este deschisă să poarte discuții cu SUA și Papa Francisc cu privire la războiul dintre Rusia și Ucraina pentru a ajunge la o negociere a conflictului.
Autoritățile de la Kremlin au anunțat, marți, 25 octombrie, că sunt dispuse să poarte discuții cu SUA și Papa Francisc pentru a identifica soluții în ceea ce privește răzbboiul dintre Rusia și Ucraina, a relatat EFE.
„Suntem pregătiţi să discutăm toate acestea (n. red. situaţia din Ucraina) cu americanii, cu francezii şi cu Suveranul Pontif’, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică, reacționând la comentariul preşedintelui francez Emmanuel Macron care i-a cerut luni papei Francisc să se adreseze preşedintelui rus Vladimir Putin, Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill şi preşedintelui american, Joe Biden, pentru a propune un proces de pace în Ucraina.
Ucraina a interzis continuarea negocierilor cu Federația Rusă
Seccretarul de presă Dmitri Peskov a declarat că Moscova salută apelul preşedintelui Macron către Papa Francisc de a facilita discuţiile dintre SUA şi Rusia cu privire războiul din Ucraina.
„Dacă aceasta se înscrie într-adevăr pe linia eforturilor de căutare a posibilelor soluţii, demersul poate fi evaluat pozitiv.”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului. În acelaşi timp, acesta a afirmat că nimeni nu a propus să-l sune pe Volodimir Zelenski pentru a transparentiza „baza legală care interzice orice tip de negociere cu partea rusă.”
„Rusia este deschisă tuturor contactelor. Dar trebuie să plecăm de la premisa că Ucraina a interzis continuarea negocierilor.”, a evidențiat Peskov, referindu-se la decretul preşedintelui Zelenski care a pus în aplicare o decizie recentă a Consiliului de Apărare şi Securitate Naţională al Ucrainei cu privire la interzicerea de a purta negocieri cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Ucraina a răspuns Rusiei în urma anexării ilegale a teritoriilor ucrainene
Decizia anunțată de Volodimir Zelenski a fost o reacție de răspuns al Kievului la „încercarea de anexare de către Rusia a unor teritorii” ale Ucrainei, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a oficializat anexarea a patru regiuni ucrainene la Federaţia Rusă – Doneţk şi Lugansk (est), Zaporojie şi Herson (sud) pe 30 septembrie, a relatat agenţia de presă ucraineană RBC.
Unele dintre regiunile anexate de către Federația Rusă nici măcar nu erau controlate în întregime de către autoritățile de la Moscova.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





